- uncategorized
Industria de transport ocupa un rol deosebit de important in cadrul Uniunii Europene, generand aproximativ 10% din PIB, 7% din numarul total de locuri de munca, 40% din investitiile Statelor Membre si 30% din consumul comunitar de energie. Cererea de transport, in special in traficul intracomunitar, a crescut in ultimii 20 de ani mai mult sau mai putin constant, cu aproximativ 2,3% pe an pentru transportul de marfuri si 3,1% pe an pentru transportul de pasageri.
O politica europeana comuna in domeniul transporturilor
Integrarea in domeniul transporturilor la nivel european a inceput odata cu Tratatul instituind Comunitatea Europeana (TCE), semnat la Roma in 1958. Acesta a pus bazele unei politici comune in domeniul transporturilor, pentru transportul terestru (rutier, feroviar si pe cai navigabile interioare).
Politica in domeniul transportului terestru s-a dezvoltat in functie de trasaturile distinctive ale fiecarei modalitati de transport, avand in vedere si diferentele economice si legislative din fiecare stat membru. In fapt, anumite modalitati de transport s-au adaptat mai rapid climatului liberalizator creat de Piata Comuna, prin prisma faptului ca au beneficiat de conditii mai favorabile, in detrimentul celorlalte modalitati de transport.
Dezechilibrul astfel produs intre modalitatile de transport a impus elaborarea unei strategii comune de dezvoltare a domeniului pe termen mediu si lung, pentru a revitaliza competitivitatea relativa intre modalitatile de transport.
Raspunsul a fost Cartea Alba “Politica europeana in domeniul transporturilor – orizont 2010: timpul deciziei”, cel mai important document programatic referitor la transporturi, elaborat in 2001 de catre Comisia Europeana.
Obiectivele pe care Comisia si le-a propus pentru 2010, asa cum apar ele in Cartea Alba, sunt:
- Refacerea echilibrului intre modalitatile de transport (in special revitalizarea transportului feroviar, prin incurajarea unei “migratii naturale” dinspre transportul rutier catre alte modalitati de transport, inclusiv cel feroviar) si stimularea transportului combinat;
- Combaterea aglomeratiei in trafic si imbunatatirea sigurantei si calitatii serviciilor;
- Crearea unei structuri europene integrate de control a traficului aerian, cu rezultate directe in reducerea intarzierilor inregistrate la zboruri;
- Cresterea investitiilor in domeniul transportului maritim si pe cai navigabile interioare, imbunatatirea standardelor de siguranta maritima.
Transportul rutier detine in prezent, de departe, cea mai importanta pondere dintre toate modalitatile de transport, atat in ceea ce priveste transportul de marfa, cat si cel de pasageri, evolutia sa in ultimele decenii fiind impresionanta.
Transportul feroviar a suferit un declin constant incepand cu anii ’70, mai ales in ceea ce prive ste transportul de marfa (traficul de pasageri a scazut si el, dar mai putin dramatic). Este unica modalitate de transport care a inregistrat o descrestere in aceasta perioada, toate celelalte inregistrand cresteri. Motivul principal al acestei stari de fapt este lipsa competitivitatii transportului feroviar in comparatie cu transportul rutier (principalul competitor), cauzata in principal de desele opriri pe traseu si de viteza redusa cu care circula trenurile de marfa.
Transportul pe cai navigabile interioare, desi aflat in plina evolutie, nu este suficient exploatat, avand in consecinta un mare potential de crestere, cu atat mai mult cu cat comporta un avantaj major fata de celelalte moduri de transport: este economic, nu este poluant si prezinta un inalt grad de siguranta.
In plus, o eventuala valorificare a sa ar ajuta la decongestionarea retelei rutiere din nord-vestul Europei (probabil cea mai afectata de aceasta problema).
Transportul maritim reprezinta un aspect foarte important in contextul dezvoltarii Uniunii Europene, aceasta depinzand de el, in virtutea asezarii sale geografice, dar si a mostenirii istorice.
Astfel, 90% din comertul exterior al Uniunii Europene si 43% din cel intern este efectuat prin intermediul legaturilor maritime. La fel ca si in cazul transportului rutier, aerian si pe cai navigabile interioare, procesul de liberalizare si deschidere a pietelor nationale in cadrul Uniunii Europene, este aproape finalizat.
Transportul aerian este de departe cel care a inregistrat cea mai impresionanta crestere dintre toate modalitatile de transport in ultimii 20 de ani. Reversul medaliei este reprezentat de faptul ca aceasta a generat o suprasaturatie, atat in ceea ce priveste capacitatile aeroporturilor, cat si sistemul de control al traficului aerian (avand ca rezultat scaderea eficientei si intarzieri majore).
Pusa in fata acestor probleme, Comisia Europeana a elaborat un program de lucru ce are la baza conceptul de “cer unic european” (Single European Sky).
Single European Sky este o initiativa ambitioasa ce urmareste sa reformeze arhitectura sistemului european de control al traficului aerian, astfel incat sa raspunda nevoilor privind capacitatea si siguranta (spatiul aerian este in continuare organizat la fel cum era si in anii ’60). Noile tehnologii de comunicare si localizare, cum este Galileo, ofera ocazia unor imbunatatiri semnificative privind eficienta si siguranta traficului aerian, raspunzand nevoii de a elabora o strategie comuna in acest domeniu.
Evenimentele de la 11 septembrie 2001 au readus in centrul atentiei aspectele ce tin de securitatea aeriana (specialistii fac o distinctie clara intre siguranta aeriana, care are ca scop stabilirea de reguli privind construirea si utilizarea aeronavelor, si securitatea aeriana, destinata sa previna actele criminale manifestate in cadrul traficului aerian), care pana atunci erau reprezentate mai mult la nivel national sau interguvernamental, demonstrand necesitatea unor eforturi coerente de cooperare in aceasta privinta.
Romania si politica europeana in domeniul transporturilor
Prin pozitia sa geografica, prin traditiile si prin spiritul deschis al politicilor sale de vecinatate, Romania face parte din familia tarilor europene si s-a angajat ireversibil pe calea integrarii in structurile europene si euro-atlantice.
In plus, prin reteaua de infrastructura, Romania indeplineste indiscutabil rolul de placa turnanta a transporturilor continentale si intercontinentale pe principalele traiecte geografice Vest-Est si Nord-Sud.
Integrarea retelelor de transport din Romania in reteaua transeuropeana de transport se poate realiza numai progresiv, atat prin interconectarea diferitelor modalitati de transport, in vederea utilizarii optime a avantajelor pe care fiecare modalitate de transport o ofera, cat si prin realizarea unor infrastructuri de transport la standarde europene.
Rezultatul va fi asigurarea mobilitatii persoanelor si marfurilor in cele mai bune conditii, integrarea tuturor modalitatilor de transport, precum si crearea de locuri de munca. Realizarea acestor obiective impune interventia statului pentru stabilirea liniilor directoare in concordanta cu principiul complementaritatii si pentru identificarea proiectelor de interes national si european care corespund prioritatilor de actiune.
Politica nationala in domeniul transporturilor este coordonata de catre Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, in calitatea sa de organ de specialitate al administratiei publice centrale si de autoritate de stat in domeniu.
La acest nivel este elaborata politica in domeniul transporturilor, inclusiv din perspectiva integrarii europene, precum si strategia si reglementarile specifice de dezvlotare si armonizare a activitatilor de transport. De asemenea, el coordoneaza si programele de asistenta tehnica si fondurile acordate de Uniunea Europeana in domeniul transporturilor.
In calitatea sa de autoritate de stat, MTCT isi exercita atributiile principale direct sau prin organisme tehnice specializate, institutii publice subordonate, unitati care functioneaza sub autoritatea sa si societati comerciale autorizate.
In cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeana, Romania a negociat cu Comisia Europeana aspectele legate de transporturi pe parcursul a mai bine de doi ani (iunie 2001 – decembrie 2003), perioada in care s-au succedat mai multe documente de negociere, fiecare continand o serie de angajamente menite, dupa cum spuneam, sa ne apropie din punct de vedere legislativ si institutional de Uniunea Europeana.
In fapt, Romania a acceptat acquis-ul in vigoare la 31 decembrie 2002, ceea ce inseamna ca acesta urmeaza sa se aplice integral de la data aderarii.
Acquis-ul in domeniul transporturilor cuprinde toate Directivele, Regulamentele si Deciziile adoptate pe baza prevederilor relevante din TCE, precum si toate principiile de drept si interpretarile Curtii Europene de Justitie, toate acordurile internationale la care UE este parte, declaratiile relevante si Rezolutiile Consiliului de Ministri.
Exceptie de la aceasta regula fac doua acte normative comunitare care nu se pot aplica integral de la data aderarii si pentru care Romania a solicitat doua perioade de tranzitie:
- 7 ani pentru Directiva Consiliului 96/53 privind dimensiunile maxime admise in traficul national si international si greutatile maxime admise in traficul international pentru anumite vehicule rutiere care circula in cadrul Comunitatii;
- 4 ani pentru Directiva 1999/62 privind taxarea vehiculelor grele de marfa pentru utilizarea anumitor infrastructuri).
Ca o consecinta a acestor perioade de tranzitie solicitate de partea romana, Comisia Europeana a solicitat la randul sau o perioada de tranzitie de la aplicarea, pentru transportatorii romani, a prevederilor referitoare la cabotajul rutier de marfa (Regulamentul Consiliului 881/92 si Regulamentul Consiliului 3118/ 93), conform unui aranjament tranzitoriu (3+2 ani) practicat si in cazul altor noi state membre care au solicitat derogari temporare de la aplicarea acquis-ului in domeniul transporturilor rutiere.
Poate cea mai mare provocare a intregului proces de integrare europeana in transporturi, dincolo de reforma legislativa si institutionala, de transpunerea si aplicarea acquis-ului etc., este asigurarea finantarii necesare pentru adaptarea infrastructurii de transport la cerintele impuse de calitatea de stat membru al UE.
