- Aerian
TAROM a anunțat că a încheiat primul semestru cu o pierdere de 28,6 milioane de lei, în vreme ce bugetul de venituri și cheltuieli prevedea, pentru aceeași perioadă, o pierdere de 3,4 milioane de lei.
“Pierderea de 49,9 milioane de lei înregistrată la finalul primului trimestru a fost redusă la jumătate pe parcursul trimestrului II, astfel încat la finalul primului semestru pierderea totala este de 28,6 milioane de lei”, precizează un comunicat al companiei.
TAROM subliniază că, în domeniul aviatic, primul trimestru al anului este cel mai slab și că, în această perioadă, companiile aeriene înregistrează cele mai reduse venituri.
“Pierderi neprevăzute au fost generate în special de problemele tehnice care au condus la anularea sau întârzierea anumitor curse, determinând astfel plata unor penalități neplănuite și reducerea veniturilor, fapt care a avut un impact semnificativ asupra cifrelor finale. Performanța slabă a fostei conduceri executive în perioada ianuarie – martie 2016 a avut de asemenea un impact negativ asupra rezultatelor financiare. De altfel, acesta a fost si unul din motivele pentru care, în martie, Consiliul de Administrație a decis să facă schimbări în echipa de management”, explică TAROM motivul pierderilor financiare.
În prezent, noua echipa de conducere și Consiliul de Administrație au început procedurile pentru modernizarea flotei, eficientizarea operațiunilor, îmbunătățirea serviciilor, deschiderea de noi rute și conturarea unei noi strategii de marketing care să atraga mai mulți pasageri.
TAROM speră ca situația să se redreseze în a doua jumătate a anului, cunoscută ca fiind cea mai profitabilă, acoperind sezonul de vârf pe timpul verii și luna decembrie.
„Suntem încrezatori că, la final de an 2016, nivelul pierderilor nu va depăși suma prevazută în bugetul aprobat de Guvern, și anume 6,9 milioane de lei”, se mai arată în comunicatul companiei.
La începutul lunii august, Consiliul de Administrație al TAROM a decis ca Dan Plaveti să preia temporar atribuțiile de director general al companiei, iar Gabriel Stoe să revină ca director financiar.
Christian Heinzmann a fost revocat din funcția de director general al TAROM la sfârșitul lunii martie a acestui an.
