- uncategorized
In mod normal, o criza economica se manifesta sub forma lipsei de cerere, in sensul ca sunt produse mai multe bunuri decat poate absorbi piata. Urmare acestui fenomen, societatile comerciale recurg la creditari suplimentare pentru a continua productia sperand ca acest dezechilibru intre oferta si cerere este un fenomen temporar, apoi trec treptat la restructurari de personal (o parte a salariatilor intra in somaj temporar sau definitiv). Odata cu cresterea somajului, cererea de consum se reduce si mai mult, iar criza se adanceste. Bancile nu mai pot face fata cererii de lichiditati si atunci scumpesc creditul prin majorarea dobanzii, fapt care scumpeste productia, deci adanceste si mai mult criza. Odata scumpit creditul, creste numarul rau-platnicilor atat in randul companiilor, cat si al populatiei. In cele din urma, creditarea este sistata din cauza sporirii riscului de neachitare a imprumuturilor.
Pentru unii, sfarsitul declinului e aproape
Criza economica mondiala reprezinta un dezechilibru in functionarea pietei, la nivel local sau global. Sunt crize care se depasesc mai usor si dupa o scurta stagnare totul reintra in normal: chiar daca unele companii falimenteaza, isi pot relua activitatea dupa o modernizare realizata mai ales prin finantarea acordata de catre alte societati, prin preluari sau fuziuni. Au existat insa si crize profunde – cea mai grava, declansata in 1929, a durat circa patru ani si a avut consecinte foarte grave inclusiv in domeniul social.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial s-au inregistrat crize economice de mai mica amploare, care n-au cuprins toate tarile. Practic, dezechilibrul l-a rezolvat piata, fara consecinte grave.
Criza economica actuala, datorita globalizarii, a cuprins toate tarile lumii si are trasaturi comune, dar si unele particularitati, de la o tara la alta, atat ca profunzime, cat si cuprindere, respectiv se reflecta numai in unele ramuri. De aceea, stoparea crizei si relansarea economica se poate face atat prin masuri comune tuturor statelor, cat si prin aplicarea unor masuri specifice unei tari sau unor grupe de tari.
Cele mai puternice state ale lumii (G20) au stabilit masuri care sa se aplice in toate statele pentru a putea depasi criza intr-un termen cat mai scurt, precum si acordarea de ajutor financiar tarilor mai sarace, cu probleme pe care nu le pot rezolva fara un sprijin financiar care sa se acorde de catre institutiile financiare mondiale.
Liderii G20 au stabilit ca, pe langa sprijinirea bancilor private sau de stat in vederea cresterii lichiditatilor disponibile, sa se sporeasca rolul institutiilor financiare internationale in ceea ce priveste asistenta acordata si supravegherea pietei. Pentru a evita o propagare in lant a problemelor dintr-o tara la nivel regional si global, investitiile finantate de institutiile internationale au fost canalizate spre cele mai grav afectate tari.
Concomitent, pentru a forta reluarea creditarii, s-a luat decizia reducerii dobanzilor de referinta de catre bancile centrale, dar s-a prevazut si acordarea de facilitati pentru bancile private, pentru a se relua creditarea cu dobanzi cat mai mici.
Tarile care detin rezerve valutare mai mari au convenit sa sporeasca fondurile acordate institutiilor financiare internationale ca FMI si Banca Mondiala.
Interventiile statelor in economie iau si forma unui sprijin direct acordat anumitor ramuri economice sau chiar unor companii de importanta majora, ale caror probleme, daca s-ar agrava, ar avea consecinte dramatice pentru economia unei tari sau chiar la nivel global. Un exemplu de ramura economica ajutata este industria auto, pentru ca inclusiv in tari dezvoltate s-au luat masuri de stimulare a vanzarilor.
De altfel, stimularea consumului, prin acordarea unor facilitati cum ar fi relaxarea fiscala, este o alta masura aplicabila la nivel global.
Nu in ultimul rand, cel putin la nivel declarativ, majoritatea guvernelor si-au propus sa valorifice oportunitatile oferite de criza prin sprijin financiar acordat cercetarii, asa incat sa poata fi identificate rapid solutii de reducere a costurilor bunurilor.
Majoritatea tarilor au trecut imediat la aplicarea acestor masuri, planuri anticriza fiind aplicate rapid in Marea Britanie, Franta, Germania, dar si de catre institutii internationale ca Banca Centrala Europeana. SUA a alocat cele mai mari fonduri pentru sprijinirea directa a sectorului privat, vizate in special fiind bancile.
Urmare a aplicarii acestor masuri, se pare ca in a doua jumatate a anului economia mondiala va creste. De altfel, deja sunt tari europene in care economia a inregistrat o evolutie pozitiva in cel de-al doilea trimestru al anului: Polonia (crestere de 0,4% a PIB) si Cipru (crestere 0 a PIB). In aceste conditii, exista sanse ca majoritatea statelor europene sa inregistreze cresteri economice pana la sfarsitul anului, desi mai mult ca sigur rezultatele vor fi nesemnificative, adica nu se vor recupera pierderile de pana acum.
Particularitatile crizei in Romania
In afara de trasaturi comune altor tari, in Romania se observa anumite particularitati ale manifestarii crizei economice, care risca sa ingreuneze revenirea la o tendinta pozitiva. De altfel, dupa contractii a PIB de 6,2% in primul trimestru, pe fondul scaderii activitatilor industriale cu 11,1% si a celor din agricultura cu 10,9%, este dificil de imaginat o relansare intr-un termen scurt.
Efectele crizei au fost agravate de reconfigurarea economiei in ultimii ani, cand sectorul imobiliar a ajuns sa genereze 15,1% din PIB si constructiile au ajuns la o pondere de 9,2% din PIB in 2007, fata de 5,8% in 2002. In acelasi interval, doar comertul a tinut pasul cu aceste sectoare, crescand de la 8,6% la 11,6% din PIB, in timp ce industria si agricultura au inregistrat un declin, scazand ca importanta intre ramurile economice. Astfel, potrivit Institutului National de Statistica, contributia industriei la formarea PIB a regresat de la 27,4% la 24,7%, iar ponderea agriculturii aproape ca s-a injumatatit, de la 11,5% la 5,9%.
Aceasta schimbare a structurii economiei a agravat criza, intrucat dinamica celor mai performante sectoare – constructii si comert – a fost alimentata de credite, iar cand fluxul de capital s-a blocat, efectele negative au fost dramatice. Accesibilitatea creditelor a agravat si problemele unor industrii necompetitive, importurile fiind acoperite de exporturi doar in proportie de 60%.
O alta trasatura distinctiva este reprezentata de urmarile emigratiei masive. Cei 3,5 milioane de romani care lucreaza in strainatate ajunsesera sa trimita in tara chiar si noua miliarde de euro anual, compensand partial dezechilibrul contului curent. Insa, odata afectati de criza in tarile in care s-au stabilit, romanii care lucreaza in strainatate au trimis mai putini bani acasa, fiind accelerata astfel scaderea consumului intern, cu consecinte nefaste asupra economiei.
Tinand cont de aceste particularitati, este evident ca in Romania sunt necesare si alte solutii decat cele recomandate de G20. Pentru stoparea crizei si relansarea economiei, Banca Nationala a Romaniei si Guvernul au luat unele masuri, in urma carora se spera ca pana la sfarsitul anului sa se obtina rezultate economice pozitive.
In primul rand, BNR a redus dobanda de referinta, pentru a determina bancile private sa reduca dobanzile la depozite si apoi la credite, si a redus rezervele minime obligatorii, pentru a spori lichiditatile din piata. Raspunsul pietei a fost nesatisfacator, asa incat pentru a forta reluarea creditarii si pentru a sprijini deopotriva sectorul imobiliar s-a decis garantarea de catre stat a creditelor ipotecare in cadrul asa-numitului program „Prima Casa“. Din pacate, programul nu se refera exclusiv la investitii imobiliare noi, pentru a stimula sectorul constructiilor.
Totusi, Guvernul sprijina mentinerea locurilor de munca in constructii si prin alte programe, cum ar fi cel al reabilitarii termice a cladirilor sau cel de construire a locuintelor ANL. Ar fi extrem de utila diversificarea acestui gen de initiative, de pilda prin lansarea unui program de construire de noi locuinte pentru cei afectati de retrocedari sau chiar de reabilitare a unor monumente ce pot fi considerate investitii pentru viitor, datorita caracterului de atractie turistica.
Pentru a proteja locurile de munca din industria auto, Guvernul a continuat programul „Rabla“, o masura aplicata mai nou si de tari ca Germania sau Franta. Insa, in conditiile blocarii creditarii, rezultatele acestui program sunt neconvingatoare in acest an.
Din pacate, Guvernul nu a acordat inlesniri fiscale, desi aceasta solutie este cea mai simpla si prima recomandata in caz de criza, ba chiar a adoptat o masura contrara prin introducerea noului impozit forfetar.
Mai putine vorbe si mai multe fapte
Bineinteles, pentru ca statul sa poata lua tot felul de masuri de sprijin este nevoie de bani, iar contractarea unui credit major de la institutiile financiare internationale este benefica in acest context, cu atat mai mult cu cat dobanda este la un nivel extrem de mic, tocmai datorita crizei mondiale.
Fondurile imprumutate ar trebui sa ajute la cofinantarea unor proiecte convenite cu autoritatile europene, pentru care Romania poate primi bani din bugetul Uniunii Europene. Astfel, intre masurile suplimentare specifice, absorbtia fondurilor europene ar trebui sa fie prioritate zero. Cu bani europeni se poate moderniza intr-o buna masura infrastructura nationala, cu efecte benefice asupra industriei, agriculturii si turismului. Tot spriijinul acordat sectoarelor mentionate nu este valorificat la maxim daca nu vor fi fortate investitiile in infrastructura de transport. Deocamdata, la acest capitol sunt foarte multe planuri frumoase, declaratii incurajatoare, dar nu se vad rezultate.
Romania are nevoie de foarte multe investitii si nu-si permite sa piarda bani europeni, ba chiar ar fi de dorit sa atraga parteneri din afara UE, precum China, tarile arabe si chiar Rusia, chair daca relatiile cu vecinii estici nu sunt excelente. Ideala ar fi dezvoltarea cu prioritate a relatiilor cu tari detinatoare de resurse energetice, fie din fostul spatiu sovietic, fie din Orientul Mijlociu, intrucat acestea dispun de lichiditati. Astfel de cooperari, eventual dublate de parteneriate cu alte state europene, pot duce la valorificarea excelentei pozitii a Romaniei ca tara de tranzit si se pot concretiza in generarea de venituri si imbunatatirea securitatii aprovizionarii pietei locale.
Toate aceste eforturi, ce reprezinta masuri anticriza suplimentare ce tin cont de particularitati locale, depind de capacitatea administrativa a statului si mai putin de resursele financiare pe care acesta se poate baza. Cat despre cheltuirea banului public, criza ar trebui sa prilejuiasca o analiza serioasa a planurilor de investitii, intrucat eforturile ar trebui canalizate cu prioritate in acele zone care au resimtit dificultati eocnomice mai mari si se dezvolta mai lent.
