• uncategorized

Finantarea prevazuta in cadrul POS-T totalizeaza 5,7 miliarde de Euro pentru perioada 2007-2013, in preturi actualizate la nivelul anului 2007. Din aceasta suma, 4,5 miliarde de Euro reprezinta contributia UE (prin fonduri de coeziune si de dezvoltare regionala), iar 1,2 miliarde vor fi alocati de la bugetul Romaniei.

Scopul general al POS-T este promovarea unui sistem de transport durabil, care sa  permita deplasarea rapida, eficienta si in conditii de siguranta a persoanelor si bunurilor, la standarde europene, la nivel national, in cadrul Europei, intre si in cadrul regiunilor Romaniei.

Chinurile facerii

POS-T a fost transmis la Bruxelles inca de la sfarsitul lunii ianuarie, insa autoritatile europene l-au aprobat abia in data de 12 iulie. In acest interval, au avut loc interminabile runde de negocieri, iar ministrul Ludovic Orban a tinut sa felicite echipa Directiei Generale Relatii Financiare Externe (DGRFE) din cadrul MT pentru reusita de a fi adus documentatia POS-T intr-o forma acceptata de UE. Evidentierea functionarilor DGRFE este pe deplin meritata, avand in vedere ca exista riscul prelungirii negocierilor pana in toamna. Asa s-a intamplat in cazul altor doua programe operationale sectoriale – cel din domeniul muncii, respectiv cel de dezvoltare a capacitatii administrative, acestea urmand a fi aprobate, probabil, in luna septembrie.

Totusi, cele sase luni de discutii trecute pana la aprobarea POS-T nu vor ramane fara efect. Inca din octombrie 2006 au fost trase semnale de alarma privind greutatea cu care se vor putea absorbi fonduri comunitare prin POS-T in 2007. Atunci, oficiali ai Ministerului Transporturilor au precizat ca in 2007 vor fi lansate procedurile premergatoare inceperii efective a lucrarilor, respectiv studii si analize tehnice. Surse din cadrul CNADNR au declarat ca exista si acum intarzieri inexplicabile in pregatirea unor proiecte de infrastructura rutiera: multe dintre obiectivele ce trebuie finantate in cadrul POS-T sunt doar evidentiate pe harti si mentionate in documentatii, fara ca hartiile sa fie sustinute si de studii de prefezabilitate sau analize in care sa fie prezentate solutiile tehnice de realizare.

Unde se duc banii

In cadrul POS-T vor fi finantate proiecte vizand patru directii prioritare:

–  modernizarea infrastructurii de pe axele prioritare la nivel european;

–  modernizarea infrastructurii din afara axelor prioritare la nivel european;

–  dezvoltarea durabila a transporturilor;

–  asistenta tehnica pentru derularea proiectelor de investitii.

Cei mai multi bani vor fi alocati infrastructurii de pe axele prioritare la nivel european: 3,3 miliarde Euro (2,8 miliarde din partea UE si 0,5 miliarde din bugetul national). Defalcat pe modalitati de transport, sectorul rutier va beneficia de 1,6 miliarde de Euro, cel feroviar de 1,5 miliarde de Euro, iar cel naval de aproximativ 200 de milioane de Euro. Concret, banii vor fi alocati pentru continuarea lucrarilor pe axele rutiera si feroviara Nadlac-Constanta, plus ramura Lugoj-Calafat, respectiv pentru imbunatatirea conditiilor de navigatie pe sectorul comun romano-bulgar al Dunarii si pe canalele Sulina, Cernavoda-Agigea si Poarta Alba-Midia.

In ceea ce priveste infrastructura din afara axelor prioritare la nivel european, fondurile sunt limitate, sectorul feroviar urmand sa primeasca 557 de milioane de Euro, cel rutier 447 de milioane, cel naval 157 de milioane, iar cel aerian – 50 de milioane. Este vorba despre proiecte de mai mica anvergura: amenajarea de drumuri expres, centuri rutiere in jurul marilor orase, tuneluri si poduri de cale ferata, sisteme feroviare menite sa asigure interoperabilitatea cu retelele din celelalte state membre ale UE, reabilitarea unor statii de cale ferata si achizitia de material rulant, investitii in porturile dunarene si Constanta, plus modernizari la aeroporturi.

Pentru dezvoltarea durabila a transporturilor sunt prevazute doar 283 de milioane de Euro destinate unor proiecte privind protectia mediului, siguranta circulatiei si dezvoltarea transportului intermodal.

Ultima directie prioritara – asistenta tehnica, are cele mai mici resurse financiare: 104,7 milioane de Euro.

Rodul eforturilor din 2007, vizibil abia in 2010

Evident, nu vom vedea prea curand rezultatele investitiilor in infrastructura finantate cu bani europeni, iar reprezentantii MT sustin ca nu va putea fi cuantificata nici eficienta in atragerea fondurilor. „Nu vom putea vorbi despre absorbtia fondurilor la sfarsitul acestui an, pentru ca exista o regula: banii trebuie cheltuiti pana la sfarsitul anului 2009 pentru proiecte incepute in 2007. In plus, toate tarile au primit termen suplimentar fata de aceasta regula n+2, pentru ca la Bruxelles se cunoaste procedura laborioasa de derulare a proiectelor.

S-a ajuns astfel ca derularea proiectelor sa dureze trei ani. In concluzie, putem spune ca absorbtia fondurilor aprobate in 2007 va putea fi contabilizata abia in 2010“, a declarat Ludovic Orban, ministrul Transporturilor.

Totusi, mininstrul a dat asigurari ca autoritatile nu au stat cu mainile in san pana la aprobarea POS-T, fiind parcurse deja etape de pregatire pentru multe dintre proiectele incluse in acest program. Este vorba despre analize tehnice, studii de prefezabilitate sau alte activitati finantate in cadrul programelor de preaderare PHARE si ISPA. „Obiectivul nostru este sa asiguram absorbtia integrala a fondurilor prevazute pentru POS-T. Proiectele vor fi derulate pe baza unor grafice obligatorii pentru toate departamentele din minister si in luna septembrie se va finaliza detalierea resurselor financiare pe fiecare proiect in parte“, a mai precizat ministrul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *