- uncategorized
Acum insa, acest motor economic s-a gripat, odata cu blocarea finantarii. Pentru a relua cresterea, ar fi nevoie de noi sectoare economice cu statut de vedeta, ceea ce domeniul imobiliar nu mai poate fi, cata vreme nu sunt destui bani in joc. Am aratat in numarul trecut ca turismul poate fi un colac de salvare, daca investitiile statului sunt canalizate in directii menite sa elimine barierele ce stau in calea valorificarii potentialului acestui sector. La fel de bine, agricultura poate fi o mina de aur.
Relansarea economica a Romaniei se poate realiza prin alocarea sprijinului financiar extern si intern cu prioritate in cateva directii. Alaturi de turism si infrastructura de transport aferenta, o directie prioritara este si infrastructura de transport orientata catre deservirea agriculturii (inclusiv in logistica agricola). Neglijarea acestei directii prioritare va accentua si permanentiza problemele agriculturii autohtone.
Agricultura prezentului, o piatra de moara
Starea agriculturii este una dintre problemele care dezechilibreaza dezvoltarea economica a Romaniei si afecteaza 28,3% din forta de munca, ba chiar 45% din totalul populatiei, adica toti locuitorii din mediul rural.
Cu toate ca are unele dintre cele mai fertile soluri din Europa si ponderea populatiei care lucreaza in agricultura este cea mai mare din UE, Romania importa masiv produse alimentare, iar populatia de la sate nu are parte decat in foarte mica masura de binefacerile civilizatiei, constand in apa curenta, canalizare, drumuri asfaltate, scoli sau spitale.
Productivitatea muncii in domeniul agricol-silvic este foarte mica in comparatie cu tarile vest-europene: Germania are o productivitate de 25.288 dolari pe cap de locuitor in agricultura, Franta – 34.309 dolari, Italia – 30.307 dolari, iar Bulgaria – 8.742 dolari, in timp ce in Romania aceasta nu trece de 4.718 dolari.
Bineinteles, productivitatea in agricultura este influentata de structura productiei agricole, dar chiar si o tara ca Polonia, unde sectorul vegetal este dezvoltat intr-o proportie apropiata de Romania, productivitatea in agricultura este superioara, fiind cifrata la 5.620 de dolari pe cap de locuitor.
Fara randamente ridicate, productivitatea in agricultura nu are cum sa se ridice la nivelul inregistrat in alte tari, dar si la acest capitol decalajele sunt enorme. Astfel, fata de recolte de 8.548 kg/ha la grau (cat s-a recoltat in 2006 in Olanda) si 9.787 kg/ha la porumb (cat s-a recoltat in 2006
in Spania), Romania obtine de doua-trei ori ori mai putin: 2.746 kg/ha, respectiv 3.565 kg/ha. In sectorul zootehnic, decalajele sunt si mai mari: fata de 380 kg de carne/locuitor in Danemarca, Romania nu obtine decat 43 kg. Nici comparatiile la nivel regional nu plaseaza Romania intr-o pozitie onorabila: productia de carne a Ungariei este de cinci ori mai mare (202 kg/locuitor).
O problema spinoasa a agriculturii romanesti este faptul ca, din cele circa 9,4 milioane de hectare de teren arabil, raman necultivate anual aproapre 3,5 milioane de hectare. In plus, situatia pluviometrica variaza de la an la an, iar sistemul de irigatii nu mai functioneaza decat intr-o proportie foarte mica, fie din cauza degradarii, fie din cauza ca nu exista suficiente fonduri pentru a plati apa consumata, avand in vedere ca exploatarile agricole din Romania sunt foarte mici si abia produc pentru consum propriu.
Pornind de la aceste baze, este evident de ce Romania nu poate sa satisfaca necesarul de consum intern de produse alimentare, desi are o suprafata arabila mare, cea mai mare pondere a populatiei care lucreaza in agricultura si soluri fertile.
Productivitatea slaba a facut ca produsele indigene sa fie mai scumpe decat cele din import. Prin urmare, 80% din necesarul de legume si fructe si 70% din carnea pentru procesare se importa si chiar si laptele pentru procesare provine in proportie de 30% din import. Din cauza acestor importuri, agricultura este o piatra de moara pentru economie, lipsa performantelor acestui sector incurajand cresterea unui deficit comercial si-asa enorm.
Infrastructura de transport, o piedica pentru agricultura
In parte, competitivitatea produselor alimentare importate este sustinuta si de costurile aferente transportului. Fara drumuri, centre de depozitare si capacitati de manipulare, produsele alimentare indigene nu pot ajunge la consumatorii autohtoni. Daca totusi ajung, preturile nu sunt competitive, inclusiv din cauza costurilor mari de transport.
Rezolvarea ar putea veni din initiativa autoritatilor locale, sub forma investitiilor in retele de transport si centre de depozitare si ambalare. La celalalt capat al lantului de distributie, in marile centre urbane ca Bucuresti, Constanta, Cluj sau Timisoara, ar fi benefice investitii in spatii logistice si de desfacere. Pe termen lung, astfel de investitii ar putea constitui baza pentru cucerirea altor piete, pentru ca, desi sunt scumpe, multe dintre produsele agricole romanesti ar putea fi exportate cu succes, mizand pe caracterul ecologic. Fara capacitati logistice destinate acestor produse, fara o organizare a distributiei si fara promovare agresiva, o asemenea perspectiva este iluzorie.
Starea precara a infrastructurii de transport din Romania franeaza dezvoltarea acelor ramuri economice care nu functioneaza la potential maxim. Romania ocupa ultimul loc in Europa nu numai la capitolul autostrazi, ci si in privinta densitatii si calitatii drumurilor de interes local (judetene si comunale), care asigura conectarea mediului rural cu cel urban. In lipsa drumurilor, distantele de transport sunt mai mari, livrarea marfurilor este mai scumpa si competitivitatea acestora este subminata.
In cele din urma, de investitiile in infrastructura de transport depinde aprovizionarea populatiei Romaniei cu produse alimentare la preturi acceptabile. Pe termen scurt, sunt si alte efecte benefice, de pilda ocuparea fortei de munca din sectorul constructiilor, al carei viitor este incert in actualele conditii de pe piata imobiliara. Pe termen lung, o retea de transport bine pusa la punct ar face mai competitive marfurile romanesti la export si ar atrage tranzitul de marfuri prin Romania.
Dincolo de drumuri, este necesar sa se acorde atentie infrastructurii de cale ferata si transportului pe apa, pentru ca aceste modalitati de transport se preteaza mai bine pentru preluarea unor cantitati mari de marfuri vrac, cum sunt produsele agricole de baza.
In cazul cailor ferate, nu se pune problema densitatii, ci problema calitatii. Infrastructura feroviara are nevoie de imbunatatiri pentru a fi posibila marirea vitezei de transport, conditie primordiala pentru cresterea competitivitatii marfurilor indigene la export, inclusiv daca este vorba despre cereale.
Transportul pe cai navigabile interioare este si mai bine pozitionat pentru preluarea fluxurilor de marfuri agricole. Fiind cel mai putin poluant si mai ieftin, transportul pe cai navigabile interioare este incurajat financiar de autoritatile europene, ceea ce permite finantarea investitiilor din acest sector cu fonduri din bugetul comunitar. Banii europeni nu sunt acordati insa oricum, ci necesita redactarea unor cereri de finantare bine fundamentate, asa incat ar fi ideala intocmirea unei strategii pe termen lung, cu implicarea Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, dar si a Ministerului Agriculturii si Ministerului Mediului. Eventual, ar putea fi atrase intr-un astfel de demers si alte state din bazinul Dunarii care exporta si importa cantitati mari de produse agricole, pentru ca volumul de transport luat in discutie sa fie cat mai mare. O strategie bine fundamentata ar putea atrage fonduri importante de la Uniunea Europeana in urmatorul plan bugetar 2013-2020.
* * *
Fara sprijinul financiar extern, fara accesarea rapida a fondurilor europene, granturilor si creditelor avantajoase, fara conlucrarea tuturor institutiilor statului la nivel central si local, Romania nu poate depasi aceasta criza. La summitul G20 s-au convenit masuri de crestere a resurselor financiare pentru reluarea creditarii, sustinerea cresterii economice a tarilor care au mai multe probleme, mai ales prin mentinerea si crearea locurilor de munca. In economia mondiala vor fi injectate peste opt mii de miliarde de dolari pentru a asigura cresterea cu 4% a produsului intern brut la nivel global in 2010. Astfel de masuri sunt asteptate si din partea Guvernului autohton, preocupat deocamdata mai mult cu masuri cu caracter de ajutor social, aducatoare de voturi, dar impovaratoare pentru mediul de afaceri.
