• uncategorized

Interdictia impusa de Guvern face referire la masinile cu greutate totala de peste 7,5 tone, altele decat cele destinate exclusiv transportului de persoane. Acestea nu mai pot circula pe autostrada Bucuresti-Cernavoda si DN 22C Cernavoda-Basarabi-Constanta, in intervalul orar 15-24 in zilele de vineri, respectiv 6-22 in zilele de sambata si duminica, pana la data de 15 septembrie.

In urma sedintei de Guvern in cadrul careia s-a decis impunerea restrictiilor, Camelia Spataru, purtatorul de cuvant al Guvernului, a precizat ca masura are scopul de a spori siguranta traficului rutier si a fost stabilita dupa consultarea prealabila a transportatorilor. In replica, Federatia Operatorilor Romani de Transport (FORT) a sustinut ca nu a avut loc un dialog cu transportatorii si a cerut autoritatilor sa se consulte cu operatorii rutieri inainte de aprobarea unor astfel de ordonante. Potrivit unui comunicat al FORT, operatorii rutieri au suferit pierderi financiare importante, deoarece la data incheierii contractelor de transport nu se stia despre introducerea unor restrictii de trafic.

FORT a solicitat compensarea orelor restrictionate cu ore libere circulatiei in zilele de sambata si duminica, in functie de aglomerarea traficului, insa nu a primit niciun raspuns de la autoritati. In aceste conditii, federatia a cerut ca, la inceput de an, patronatele din domeniu sa negocieze cu autoritatile asupra programului anual de transport. In plus, federatia a indemnat transportatorii sa boicoteze controalele privind respectarea timpilor de condus si odihna derulate de autoritati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *