• uncategorized

Robert S. Franklin, vicepresedintele responsabil cu productia in cadrul companiei petroliere americane, a dezvalui ca a obtinut un acord de principiu pentru a construi la Constanta un terminal de regazificare a gazului natural lichefiat (LNG) transportat pe cale maritima. ExxonMobil negociaza insa si cu autoritatile de la Istanbul, pentru construirea unui terminal similar.

Franklin nu a precizat daca s-a planificat construirea mai multor terminale in bazinul Marii Negre sau daca Turcia si Romania sunt concurente pentru alegerea portului in care vor fi derulate investitiile. Totusi, faptul ca ExxonMobil s-a aliat cu Petrom in prospectarea resurselor de hidrocarburi in platoul continental al Marii Negre sugereaza ca americanii au totusi ganduri serioase legate de cel mai mare port romanesc. In plus, in septembrie 2008, Agentia pentru Comert si Dezvoltare a SUA (USTDA) a anuntat ca va acorda companiei Romgaz o finantare nerambursabila de 1,06 milioane de dolari pentru derularea unui studiu privind fezabilitatea construirii unui terminal LNG la Constanta. Franklin nu a precizat capacitatea terminalului care ar putea fi construit la Constanta, dar ordinul de marime al unei astfel de investitii este de un miliard de dolari pentru o capacitate de 28 de milioane de metri cubi pe zi. ExxonMobil a construit deja doua terminale LNG in Marea Britanie si Italia, ambele fiind alimentate cu gaz din Qatar. In Marea Britanie, ExxonMobil a construit un terminal cu o capacitate zilnica de 609 milioane de metri cubi (suficient pentru a acoperi in doar 10 zile importurile Romaniei pentru un an intreg), in timp ce in Italia investitia nu a fost la fel de insemnata, capacitatea fiind de aproape trei ori mai mica.

Comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs, participant la European Business Summit, a afirmat sprijinul Comisiei Europene pentru construirea unor astfel de terminale, subliniind importanta dezvoltarii tehnologiei LNG, in paralel cu construirea de conducte (precum Nabucco) in directia reducerii dependent ei energetice, resimtita din plin in timpul crizei gazelor de la inceputul acestui an, cauzata de disputa dintre Rusia si Ucraina.

Avand in vedere interesul american si sprijinul european, autoritatile romane ar trebui sa faca tot posibilul pentru a atrage o asemenea investitie, cu atat mai mult cu cat riscul de a distruge atractia turistica a litoralului – motiv invocat de unele voci pentru a nu accepta cu bratele deschise planurile voestalpine – nu este atat de mare ca in cazul unui combinat siderurgic. Exista bineinteles riscuri legate de producerea unor deflagratii, dar si acestea ar putea fi minimizate, in functie de solutia constructiva aleasa: daca se realizeaza o structura off-shore, ca in cazul terminalului petrolier marin al Rompetrol, un eventual accident nu ar avea efecte grave la tarm.

 

(A.V.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *