- uncategorized
Insa, dupa 19 mai, totul a palit in fata necunoscutelor viitorului: tonul l-a dat acelasi Orban, anuntand intentia unor liberali de a-si lua mainile de pe carma guvernarii. O lovitura de teatru intr-un moment in care noii sefi de prin institutiile publice cu responsabilitati in transporturi abia isi anuntasera prioritat ile si pareau ca se pun pe treaba.
Daca Guvernul cade, promisiunile si intentiile de a schimba ceva in bine vor fi sterse cu buretele alegerilor. Vor trece cateva luni in care lucrurile importante vor fi neglijate cu siguranta, pentru a face loc in capul listei de prioritati unei noi runde a luptei pentru ciolanul politic.
Daca nu cade, activitatea ii va sta sub semnul unor intortocheate aranjamente politice fara de care legile sunt greu de trecut printr-u Parlament plin de interese si lipsit de o forta dominanta.
Doua variante necastigatoare…
Dincolo de afinitatile sau antipatiile pentru o tabara sau alta si indiferent de eventualii castigatori ai acestui razboi de uzura dus intr-o realitate paralela a politicienilor decuplati de interesele celor multi, perspectivele sunt aceleasi: de rau-augur. Pana si cei ce-si vad de afaceri, dezinteresati sau chiar scarbiti de joaca alesilor, trebuie sa admita ca vor pierde ceva, chiar daca „le merge“ profitul. Acel ceva este timpul, poate cea mai de pret resursa intr-o lume care se invarte repede-repede. In acest vartej global, politicienii romani ne forteaza la incremenire intr-un colt de Europa batut de tavalugul adaptarilor la mersul comunitar. Statul pe loc nu e o sintagma fortata: iata, bulgarii s-au apucat de unii singuri sa faca un pod peste Dunare si-l planuiesc pe al doilea, in timp ce noi inca asteptam ca „specialistii“ din Guvern, Parlament si de aiurea sa analizeze cum putem incepe unul…