• uncategorized

Angajamentul de a impulsiona transpunerea in practica a Cerului Unic European a fost luat in cadrul unui document care nominalizeaza cinci prioritati: adoptarea unui nou cadru de reglementare specific, imbunatatirea standardelor de siguranta, utilizarea celei mai avansate tehnologii, regandirea modului in care este dezvoltata infrastructura aeroportuara si acordarea unei atentii sporite factorului uman. Intitulat Declaratia de la Madrid, documentul a fost salutat de Siim Kallas, noul comisar european pentru Transport: „A trecut vremea analizelor.

Trebuie sa actionam pentru ca Europa plateste scump costurile fragmentarii spatiului aerian. In 2012, avem nevoie de zboruri mai sigure, mai performante si mai sustenabile“. Reforma denumita generic Cerul Unic European a fost initiata in 2004 cu principalul scop de a schimba actuala delimitare a spatiului aerian continental pe baza granitelor nationale. Prin renuntarea la aceasta delimitare, managementul traficului aerian ar fi simplificat si s-ar obtine astfel un spor de eficacitate, tradus prin costuri mai mici pentru operatori si pasageri, dar si prin diminuarea emisiilor poluante. Potrivit estimarilor facute publice la Madrid, transpunerea in practica a obiectivelor Cerului Unic European ar duce la injumatatirea costului zborurilor si ar reduce cu 10% impactul acestora asupra mediului, imbunatatind totodata siguranta si eficientizand utilizarea infrastructurii de transport aerian.

Pentru a atinge aceste tinte ambitioase, Declaratia de la Madrid descrie si masuri concrete, stabilind ca acestea vor trebui prioritizate in conformitate cu termene limita foarte stricte si precizand exact cine raspunde de aplicarea fiecareia. Astfel, cheia de bolta a intregii scheme este considerata in document implementarea unei scheme de performanta in domeniul sigurantei, protectiei mediului, capacitate a spatiului aerian si costuri. Aceasta schema va stabili tinte clare, obligatorii, pentru fiecare stat membru. In al doilea rand, masurile vizeaza factorul uman reprezentat de controlorii de trafic, pentru care se prevede acordarea unei licente europene recunoscuta pe intreg teritoriul UE si derularea de programe de formare continua destinate dezvoltarii competentelor specifice la un nivel unitar pe intreg continentul.

Poate cea mai importanta masura o constituie infiintarea de blocuri functionale de spatiu aerian multinationale, conturate in functie de fluxurile de trafic, fara a mai tine cont de granitele nationale. Nu in ultimul rand, se are in vedere asigurarea unui management unitar printr-o reforma a institutiilor cu responsabilitati in domeniul transprotului aerian. De exemplu, se preconizeaza imbunatatirea sigurantei zborurilor prin largirea competentelor Agentiei Europene pentru Siguranta Aeriana (EASA), astfel incat aceasta sa poata lua masuri in domeniul managementului traficului aerian. La capitolul tehnologie, masurile vizeaza materializarea programului SESAR (Single European Sky ATM Research), prin intermediul caruia vor fi cautate solutii noi pentru acele probleme ale managementului traficului aerian ce tin de aparatura depasita moral, incapabila sa faca fata cerintelor actuale.

In fine, Declaratia prevede extinderea Cerului Unic European si deasupra teritoriilor unor tari din afara Uniunii Europene, pentru a imbunatati astfel eficienta intregului sistem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *