- uncategorized
Maria Mihulescu
Costurile carburantilor reprezinta aproximativ 30% din cheltuielile transportatorilor, iar eficienta consumului este o preocupare-cheie pentru sectorul logistic. Introducerea unor standarde pentru autoutilitare ar putea imbunatati eficienta consumului cu pana la 35%, insemnand o economie de peste 14.000 euro pe an pentru transportatori si reduceri masive de emisii. Pe durata de viata a vehiculului, economia realizata ar putea fi de pana la 150.000 euro, arata o analiza realizata de Federatia Europeana Transport si Mediu (T&E).
Desi reprezinta doar 3% din vehiculele de pe drumurile europene, autoutilitarele sunt responsabile pentru 25% din emisiile din transport.
Comisia Europeana a publicat recent strategia pentru emisiile de CO2 ale autoutilitarelor, care subliniaza nevoia urgenta de lua masuri pentru a reduce consumul de combustibil si emisiile tot mai mari ale acestor vehicule, fara sa propuna insa masuri concrete in acest sens. Europa a introdus standarde de economie de carburanti pentru automobile si autoutilitare, dar nu exista reglementari in privinta emisiilor de CO2 ale celor din urma, potrivit T&E.
Europa bate pasul pe loc
Intre 1990 si 2010, emisiile autoutilitarelor au crescut cu 36% si reprezinta in prezent 6% din totalul emisiilor de CO2 la nivelul UE. Intre timp, UE si-a asumat reducerea emisiilor din transport cu 60%, comparativ cu nivelul din 1990. In acest sens, CE a propus un instrument de masurare, certificare și raportare a emisiilor de CO2 ale acestor vehicule, in speranta ca o transparenta crescuta va accelera progresul. In SUA, administratia Obama a introdus reglementari privind consumul autoutilitarelor in 2011 si lucreaza in prezent la o noua runda de standarde pentru perioada post-2020.
„Eficienta consumului pentru autoutilitare a stagnat in ultimii 30 de ani, iar in timp ce SUA a stabilit rapid standarde pentru camioanele americane, Europa bate pasul pe loc. Standardele de eficientizare a consumului vor micsora costurile pentru carburanti, vor reduce importurile de petrol si vor diminua emisiile asociate schimbarilor climatice”, a declarat William Todts, ofiter de politici publice in cadrul T&E.
Astfel de standarde conduc deja la economii importante de bani si reduceri de emisii pentru soferii de automobile. „Este timpul pentru Comisia Europeana sa lase strategiile si sa introduca si pentru autoutilitarele europene standarde de eficienta a consumului”, a concluzionat Todts.