- Feroviar
Grup Feroviar Român obține recunoaștere internațională la Congresul Feroviar European și este considerat de către The Economist – “Romanian Brand of the Year“. Eforturile și activitățile Grup Feroviar Român desfășurate în ultimii 13 ani au făcut ca operatorul feroviar privat român, cea mai mare companie privată de transport feroviar de marfă din Europa Centrală și de Sud-Est, să se bucure pe parcursul anului trecut de recunoaștere internațională. În luna noiembrie a anului trecut, Grup Feroviar Român, compania fanion a Grupului Grampet, a fost nominalizat în finala secțiunii “Operatorul feroviar de marfă al anului” la Congresul Feroviar European, desfășurat în acea perioadă la Londra. Grup Feroviar Român a fost inclusă printre cei mai performanți patru operatori de transport feroviar de marfă din Europa, în cadrul unui eveniment care a reunit cele mai importante autorități de reglementare a sectorului feroviar din Europa. La scurt timp după acest eveniment, Grup Feroviar Român a beneficiat de atenția publicației The Economist (“The Economist”, “Intelligent Life”, “The World in” – mărci înregistrate), care a decis ca în anul 2014 să decerneze distincția „Romanian Brand of the Year” companiei Grup Feroviar Român.
Distincția a fost propusă și susținută de către publisherul The Economist “Intelligent Life” în România, care a luat în calcul în recomandarea și susținerea acestei recunoașteri un set amplu de criterii, printre care extinderea regională și recunoașterea anterioară obținută în cadrul domeniului în care activează operatorul feroviar privat.
GFR este entitatea fanion a Grampet Group, cel mai mare holding feroviar privat din Uniunea Europeană. Alături de GFR, din Grampet Group mai fac parte alți doi operatori feroviari privați din Ungaria și Bulgaria, case de expediție în Germania, Austria, Serbia, Moldova și Ucraina si patru fabrici de construcție, dezvoltare și reparație de material rulant. GFR este o companie cu capital românesc 100% privat care a reușit să devină cel mai important operator feroviar privat de transport de marfă din Europa Centrală și de Sud-Est și una dintre principalele companii feroviare private din Europa.
În ultimii cinci ani, Grampet Group a plătit taxe și impozite în valoare de peste 315 milioane de euro, fiind unul dintre cei mai mari angajatori români, cu un număr total de aproximativ 7.400 de angajați, devansând companii precum ArcelorMittal Galați (fostul Sidex Galați), Carrefour România sau BCR.