- Feroviar
Metrorex a semnat contractul pentru realizarea lucrărilor de Cale de rulare, șina a III-a și fir aerian de contact; Finisaje și sisteme de instalații pentru Secțiunea Râul Doamnei-Hașdeu, din cadrul Magistralei 5 de metrou.
Contractul s-a semnat pe 8 iulie, între Metrorex SA și Asocierea desemnată câștigătoare în cadrul procedurii de licitație, respectiv Astaldi SPA – FCC Construccion SA – UTI Grup SA – Activ Group Management, în prezența Mariei Magdalena Grigore, secretar de stat în Ministerului Transporturilor.
Valoarea contractului este de 793.388.105,79 lei (180.069.928,69 euro) și are o durată de execuție de 16 luni. Finanțarea se va asigura din fonduri europene nerambursabile.
„Prin finalizarea Magistralei 5, programată a se realiza la sfârșitul anului 2016, se va oferi o cale de transport de mare capacitate, sigură, confortabilă, fiabilă, accesibilă, rapidă și directă între zona de vest a Bucureștiului – cartierul Drumul Taberei și centrul orașului. Aceasta va reprezenta soluția principală de creștere atât a gradului de mobilitate, cât și a ponderii transportului public ecologic și prietenos cu mediul în detrimentul transportului auto privat”, se arată în comunicatul Metrorex.