• Știri

Conceptul de distributie separata a puterii permite propulsarea autovehiculului in trei moduri diferite: conventional mecanic, hidraulic sau o combinatie intre cele doua. Astfel, la sarcini mici, motorul cu ardere interna poate functiona intr-un mod mai economic. In plus, la franare, energia cinetica, ce s-ar pierde in alte conditii sub forma caldurii, este transformata in energie hidraulica si depozitata in acumulatorul de presiune. Ulterior, aceasta energie poate fi utilizata pentru a propulsa autovehiculul. In plus, demararea poate avea loc exclusiv hidraulic, la conducerea pe distante scurte neinregistrandu-se emisii de CO2. Rezultatul este o reducere potentiala medie cu 30 la suta a nivelului emisiilor de CO2 in noul ciclu de conducere european si cu maxim 45 la suta intr-un ciclu de conducere exclusiv urban.

Sistemul de propulsie hibrid rentabil pentru autovehiculele din clasa compacta

In principiu, aceasta tehnologie poate fi combinata cu orice motor conventional. Intr-o prima etapa, urmeaza a fi utilizata in segmentul autovehiculelor din clasa compacta, dar este adecvata si pentru alte segmente de autoturisme si pentru camioanele usoare, care fac distributie in orase. Acest sistem hidraulic-mecanic este astfel un sistem de propulsie hibrid mai avantajos din punct de vedere economic, mai robust si mai usor de reparat de catre service-urile auto. In plus, nu necesita o infrastructura speciala si poate fi utilizat oriunde in lume.

Imbinarea expertizei Bosch in tehnologia auto cu tehnologia hidraulica industriala

Aceasta tehnologie functioneaza pe baza acelorasi principii ale sistemului de propulsie hidraulica utilizata la scara larga de Bosch Rexroth in toata lumea. Bosch si PSA considera ca exista un mare potential in adaptarea acestei tehnologii pentru implementarea in autoturisme.

Stransa colaborare tehnica dintre PSA Peugeot Citroën si Bosch a inceput in 2008. In contextul acestui parteneriat strategic, Peugeot a lansat in 2011 modelul 3008 HYbrid4, primul autoturism hibrid diesel, produs in serie, cu sistem de propulsie „axle-split”. In stransa colaborare cu Bosch, PSA Peugeot Citroën a dezvoltat componentele electrice (motorul electric, electronica de putere si alternatorul de inalta tensiune), precum si designul tehnic special al programului electronic de stabilitate ESP necesar pentru autovehiculele hibride. In prezent, acest sistem de propulsie este montat si pe modelele PSA Peugeot 508 (atat versiunea station wagon RXH, cat si pe cea sedan HYbrid4) si Citroen DS5 HYbrid4. Bosch furnizeaza componentele sistemului de propulsie electrica si pentru aceste modele.

 

 Despre Grupul Bosch

Tehnologie Auto este cel mai mare sector de activitate al Grupului Bosch. In anul fiscal 2012, vanzarile acestuia au fost de 31,1 miliarde de euro, insemnand 59% din cifra de vanzari totala a grupului. Astfel Grupul Bosch a devenit unul dintre cei mai importanti furnizori din industria auto. La nivel mondial, peste 177.000 de angajati din sectorul Tehnologie Auto activeaza in sapte domenii de activitate: tehnologii de injectie pentru motoare cu ardere interna, componente periferice ale trenului de rulare, concepte de propulsie alternative, sisteme de siguranta activa si pasiva, functii de asistenta si confort, sistem de informare si comunicare la bord precum si servicii si tehnologii pentru domeniul aftermarket. Compania Bosch este autorul unor importante inovatii din industria auto, precum gestionarea electronica a motorului, sistemul antiderapare ESP si tehnologia diesel common-rail.
Grupul Bosch este un lider global in furnizarea de tehnologii si servicii. In anul fiscal 2012, aproape 306.000 de angajati au generat vanzari de 52,5 miliarde de euro. Incepand cu anul 2013, grupul Bosch a fost structurat pe patru sectoare de activitate: tehnologie auto, tehnologie industriala, bunuri de larg consum, energie si echipamente pentru constructii. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH si cele aproape 360 de filiale si companii regionale din peste 50 de tari. Prin includerea partenerilor comerciali si de service, Bosch este reprezentat in aproximativ 150 de tari. Aceasta retea internationala de dezvoltare, productie si vanzare reprezinta fundatia cresterii continue a concernului german. Bosch a cheltuit in 2012 peste 4,8 miliarde de euro pentru cercetare si dezvoltare si a inregistrat aproape 4.800 de patente pe plan international.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *