• uncategorized

De-a lungul acestui coridor vor fi construite noi tronsoane de autostrada intre granita cu Ungaria si Pitesti, respectiv intre Cernavoda si Constanta, in mare parte finantarea fiind asigurata din bugetul UE prin fonduri prevazute in POS-T.

Delegatia Comisiei Europene, condusa de Anastassios Bougas, responsabilul pentru Romania al Directiei Generale de Politici Regionale a Comisiei Europene, a solicitat autoritatilor romane sa aiba in vedere perceperea de taxe de acces inca de la lansarea investitiilor respective, inclusiv in cererile de finantare trimise la Bruxelles.

Oficialii europeni au transmis reprezentantilor MTI ca Executivul UE doreste ca partea romana sa prezinte un plan de finantare multianual, in care sa se precizeze costurile si alocarea, pe fiecare an, a sumelor necesare pentru cofinantarea proiectelor POS-T si pentru celelalte proiecte prioritare ale MTI. Acest plan este necesar intrucat nu s-a putut respecta planificarea initiala a alocarii pentru proiecte incluse in POS-T a 4,6 miliarde de euro din bugetul Uniunii.

De cealalta parte, ministrul Radu Berceanu a subliniat ca strategia in domeniul autostrazilor se axeaza pe acordarea catre acelasi constructor nu numai a unei concesiuni pentru construirea unui tronson de autostrada, ci si a dreptului de a administra un alt tronson deja existent. Dreptul de administrare presupune si permisiunea perceperii de taxe de acces, sumele colectate in acest mod de catre concesionar urmand sa acopere cheltuielile aferente construirii de noi tronsoane de autostrada.

In cadrul discutiilor cu oficialii europeni, ministrul roman a explicat ca autostrada Bucuresti-Constanta va fi administrata de consortiul care va obtine contractul de concesiune pentru construirea centurii cu profil de autostrada a Bucurestiului. In mod similar, constructorul tronsonului de autostrada Pitesti-Curtea de Arges va prelua in administrare autostrada Bucuresti-Pitesti. In cele din urma, concesionarul tronsonului Curtea de Arges – Sibiu ar putea primi in administrare tronsoanele dintre Sibiu si Nadlac. Acest concept de realizare a noilor tronsoane de autostrada de-a lungul Coridorului IV Pan-European ia in calcul reticenta Comisiei Europene in a acorda finantare pentru sectiuni montane (intre Sibiu si Pitesti), considerate foarte scumpe.          

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *