• uncategorized

 

Privatizarea CFR Marfa este unul dintre obiectivele asumate in 2004 prin programul de guvernare, iar Ludovic Orban a anuntat inca de la inceputul mandatului ca vrea sa-l indeplineasca intr-un termen cat mai scurt. „Daca as fi fost la inceputul mandatului, as fi privatizat si CFR Calatori. In acest moment, derulam procedura de divizare in societati pentru transport de pasageri de lung parcurs, de scurt parcurs si international”, a precizat ministrul.

Vanzarea operatorului feroviar de marfa se va face in baza unei strategii care va fi adoptata de catre Guvern. Strategia va fi elaborata in termen de 90 de zile de la data semnarii contractului (12 decembrie) de catre un consultant cu experienta in astfel de proceduri – consortiul format din firma de consultanta Deloitte si casa de avocatura Bostina si Asociatii. „Avizarea hotararii de catre celelalte ministere va dura aproximativ o luna, documentul urmand sa stabileasca pasii pe care ii vom urma si graficul procesului de privatizare“, a completat Orban.

Daca termenele vor fi respectate, in martie sau cel tarziu in aprilie se va sti exact in ce mod se va face transferul CFR Marfa din proprietatea statului in cea privata. Deocamdata, variantele luate in calcul sunt listarea la bursa sau vanzarea unui pachet de actiuni catre un investitor strategic.

O tinta modesta

Miliardul fixat ca plafon minim pare o tinta modesta pentru privatizarea CFR Marfa, mai ales daca se compara aceasta suma cu cea obtinuta de Ungaria pentru MAV Cargo. La sfarsitul lunii noiembrie 2007, consortiul format din Rail Cargo Austria si GySEV Zrt a fost desemnat castigator al licitatiei pentru MAV Cargo cu o oferta de 400 de milioane de euro, contractul de privatizare urmand a fi semnat chiar in aceste zile. Pe langa faptul ca operatorul ungar are un parc de vagoane de aproape 4 ori mai mic decat CFR Marfa, un handicap major este imposibilitatea asigurarii prin forte proprii a tractiunii trenurilor – MAV Cargo nu detine nicio locomotiva, fata de cele aproape 1.000 ale CFR Marfa. Daca mai punem la socoteala si cele doua nave ale subsidiarei CFR Ferry Boat, e clar ca CFR Marfa are un patrimoniu net superior MAV Cargo, ceea ce ar trebui sa se reflecte si in pret.

Bineinteles, nici navele, nici vagoanele si nici locomotivele CFR Marfa nu sunt intr-o stare exceptionala, insa directorul Liviu Bobar sustine ca „s-a lucrat“ la acest capitol cu resursele limitate avute la dispozitie. Concret, au fost modernizate locomotive electrice asa incat sa poata fi tractate trenuri de 3.000 de tone peste Carpati. In plus, o serie de locomotive au fost omologate pentru a putea circula pe reteaua feroviara vecina din Ungaria, tocmai in vederea remorcarii vagoanelor MAV Cargo, cu care CFR Marfa a incheiat un parteneriat strategic inainte de privatizare.

Pe de alta parte, rezultatele financiare, desi pozitive in ultimii 3 ani, nu sunt la un nivel suficient de inalt incat sa aiba o influent a semnificativa asupra pretului de vanzare al CFR Marfa. „Am incercat sa mentinem cota de profitabilitate la acelasi nivel. De altfel, in 2007 am inregistrat aproximativ acelasi profit cu cel avut in anul precedent”, a explicat Bobar. CFR Marfa a inregistrat o cifra de afaceri de 530,6 milioane de euro in 2006, profitul net fiind de 8,2 milioane de euro.

Gruparea CFR Marfa-GFRRaiffeisen, primul pas in activitatea privata

Pana la gasirea unui cumparator, CFR Marfa va face un prim pas in sfera de activitate privata printr-o asociere cu un concurent direct si o institutie bancara. Grup Feroviar Roman (GFR) si Raiffeisen se vor alatura operatorului de stat intr-un joint-venture menit sa modernizeze ceva mai mult de o zecime din parcul de material rulant al CFR Marfa, cifrat la 50.980 de vagoane si 987 de locomotive.

„Aceasta societate va avea, la inceput, ca obiect de activitate repararea si modernizarea a peste 6.000 vagoane si locomotive pentru care nu exista bani de buget. Dupa finalizarea acestor reparatii, societatea cu capital mixt va putea inchiria materialul rulant“, a explicat Orban, care a precizat ca societatea nou-infiintata va deveni operationala „in cel mai scurt timp“, fiind necesar in prealabil avizul Consiliului Concurentei.

Alegerea partenerilor nu este intamplatoare: Raiffeisen a creditat CFR Marfa cu 120 de milioane de euro la sfarsitul anului trecut, suma fiind necesara pentru rasumpararea unor obligatiuni emise de operatorul feroviar in 2002, in timp ce GFR face parte din grupul Grampet, care controleaza unitati importante de reparatii a materialului rulant (Remar Pascani, REVA Simeria etc).

CFR Marfa – si implicit viitorul cumparator al operatorului de stat – va detine o participatie de 40% din actiunile companiei mixte cu Raiffeisen si GFR, deja inregistrata la Oficiul Registrului Comertului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *