- uncategorized
In urmatorii sase ani, initiativa tehnologica „Fuel cells and hidrogen“ va dispune de un buget de 470 de milioane de euro, in cadrul Programului Cadru 7 (FP7, derulat pana in 2013) pentru finantarea proiectelor de cercetare la nivel european, o suma cel putin la fel de mare urmand sa constituie cofinantarea privata. Banii vor fi alocati pentru a depasi dificulta tile tehnologice si costurile prohibitive care pun in prezent la indoiala viabilitatea pilelor de combustie ca alternativa la sursele clasice de energie, respectiv a hidrogenului ca inlocuitor al combustibililor fosili.
Comisia spera ca finantarea va grabi cu doi pana la cinci ani generalizarea aplicatiilor practice ale pilei de combustie, un dispozitiv asemanator cu o baterie electrica, dar care consuma la anod un combustibil, cel mai adesea hidrogen sau metanol. O pila de combustie are un randament dublu fata de motoarele Otto si ceva mai mare decat al celor mai eficiente motoare Diesel, iar in cazul in care este alimentata cu hidrogen este complet nepoluanta: cu ajutorul unui catalizator special hidrogenul reactioneaza cu oxigenul, rezultand apa si energie electrica (spre deosebire de arderea hidrocarburilor, in urma careia rezulta tot apa, sub forma de vapori, dar si dioxid de carbon, alte gaze nocive, ca oxizii de azot, si particule nearse). Desi prezinta avantaje semnificative comparativ cu motoarele cu ardere interna, pilele de combustie sunt extrem de scumpe, fiind utilizate deocamdata pentru a alimenta vehicule spatiale.
Janez Potocnik, comisarul european pentru Cercetare, a estimat ca efortul financiar comunitar in directia perfectionarii solutiilor tehnologice menite sa faca mai competitive pilele de combustie vor face ca in 2010 astfel de dispozitive sa fie disponibile ca generatoare electrice mobile, inclusiv sub capotele unor vehicule, iar din 2012-2015 ca instalatii de mare putere, stationare. Pe de alta parte, finantarea europeana este considerata ca o picatura intr-un ocean, intrucat, dupa cum au avertizat o serie de organizatii implicate in dezvoltarea tehnologiei pilelor de combustie, chiar un studiu comandat de Comisia Europeana in 2004 a indicat un necesar urias de fonduri – 7,4 miliarde de euro pana in 2015, pentru a obtine rezultatele scontate. In plus, dupa cum a aratat Paul Lucchese, presedintele European Research Grouping for Hydrogen and Fuel Cells, atingerea obiectivelor nu depinde numai de cercetatori, ci chiar si de administratorii infrastructurii de transport. „Nu va avea niciun sens sa cumperi un vehicul propulsat de o pila de combustie sau de un motor care arde hidrogen, daca nu vor exista statii de alimentare“, a explicat Lucchese.
(A.G.)