- Știri
Din decembrie, compania va creÅŸte capacitatea de zbor pe zborurile către VeneÅ£ia (ÅŸapte zboruri), Barcelona ÅŸi Bruxelles (câte ÅŸase curse săptămânale), Valencia, Madrid, Paris, Dortmund ÅŸi Catania (câte patru zboruri), precum ÅŸi Zaragoza, Cuneo, Forli ÅŸi Napoli (câte trei curse) relateaza Mediafax.
Totodată va creÅŸte frecvenÅ£a zborurilor spre Londra ÅŸi Roma, la câte 14 curse pe săptămână, dar ÅŸi către Milano ÅŸi Pisa, la nouă, respectiv două zboruri săptămânale.
În acelaÅŸi timp, Wizz Air va lansa două zboruri noi, din BucureÅŸti spre Larnaca ÅŸi Malaga, începând din 15 decembrie, respectiv vara anului viitor. Cele două rute vor avea o frecvenţă de câte două zboruri săptămânale.
„România este una dintre cele mai importante pieÅ£e pentru Wizz Air, iar bazele din TimiÅŸoara, Cluj-Napoca ÅŸi BucureÅŸti sunt pieÅ£e în creÅŸtere pentru noi. Vedem o oportunitate de creÅŸtere pe piaÅ£a aeriană din România ÅŸi de aceea am decis să creÅŸtem frecvenÅ£a zborurilor pe care le avem ÅŸi să lansăm curse noi”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, vicepreÅŸedintele Wizz Air, John Stephenson.
Potrivit companiei, tarifele pe cele două destinaţii pornesc de la 50 de lei pentru o călătorie.
Din România, compania Blue Air mai operează zboruri către Larnaca ÅŸi Malaga. Operatorul va avea în sezonul de iarnă patru curse săptămânale către Larnaca ÅŸi trei spre Malaga, iar în sezonul de vară 2011, frecvenÅ£a zborurilor spre Larnaca va creÅŸte la ÅŸase pe săptămână.
Wizz Air a transportat în primele nouă luni 1,6 milioane de pasageri din ÅŸi spre România, cu 30% mai mulÅ£i decât în aceeaÅŸi perioadă a anului trecut, ÅŸi a avut un grad mediu de ocupare de 86%.
Pentru 2010, compania estimează circa două milioane de pasageri din România.
Flota operatorului low-cost include 34 de aeronave Airbus A320, care operează de la 12 baze din Polonia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Cehia ÅŸi România. Cea de-a 13-a bază, din Serbia, va deveni operaÅ£ională din aprilie 2011.