- Știri
Premiul de design de produs „If” recunoaste realizarile remarcabile din domeniul designului de produs. Doar cele mai bune designuri din cele 17 categorii sunt selectate de juriu. Anul acesta au fost inscrise in competitie 3249 de produse. Volvo Trucks castiga un premiu international de design.
Premiu pentru design in domeniul transporturilor
Noul autocamion Volvo FH a primit premiul in prima categorie – design din domeniul transporturilor si vehiculelor speciale. Criteriile de evaluare includ calitatea designului, gradul de inovatie, impactul asupra mediului, functionalitatea si siguranta. Profesorul Fritz Frenkler a fost presedintele juriului. Acesta a declarat ca a fost impresionat de calitatea inalta a propunerilor, pasiunea pentru inovatie si curajul producatorilor in transpunerea propriilor idei.
„Acest premiu reprezinta mai multi ani de munca asidua si este un tribut adus creativitatii si spiritului inovator pe care noi, cei de la Volvo Trucks il avem.”, a declarat Rikard Orell, director de design in cadrul companiei.
Identitatea de design
Noul Volvo FH a fost construit pentru a stabili noi standarde in industria de autocamioane. Camionul este dotat cu tehnologie pentru economisirea combustibilului, elemente de ergonomie care cresc eficienta, sisteme active si pasive de siguranta, alaturi de o excelenta manevrabilitate, In acelasi timp, el incorporeaza valorile specifice companiei. „Atunci cand am creat noul Volvo FH, s-a pus un mare accent pe design si pe aspectul emotional al camionului – elemente carora, de obicei, nu li se acorda prioritate in cazul vehiculelor comerciale”, a adaugat Rikard. „Rezultatul este un autocamion care iti ofera, atat din punct de vedere emotional cat si practic, satisfactia de a-l conduce si de a te odihni in el, fara niciun conflict intre forma si functionalitate, ambele actionand in perfecta armonie”.
Premiu si pentru excavator
In jur de 2000 de reprezentanti au participat la evenimentul de acordare a premiilor in Munchen, Germania. Excavatorul compact ECR88D produs de Volvo Construction Equipment a castigat.
Sursa foto: https://www.volvotrucks.com