- Știri
Concret, Volkswagen a dezvoltat un pilot automat temporar (TAP – Temporary Auto Pilot), care intre 0 si 130 km/h ofera un nivel optim de automatizare pentru cele mai multe situatii din trafic, analizand permanent imprejurimile, soferul si starea sistemului. Prin dezvoltarea ulterioara a acestei tehnologii experimentale se vrea eliminarea sau reducerea consecintelor accidentelor cauzate de erori umane provocate de soferi neatenti si obositi.
TAP preia controlul masinii si gestioneaza singur miscarile longitudinale si laterale ale masinii. Drept consecinta a acestui lucru, soferii pot lua mainle de pe volan si se pot lasa condusi. Totusi, spune Volkswagen, soferii trebuie totusi sa supravegheze sistemul. Starea si activitatea celui de volan este monitorizata direct (printr-o camera care analizeaza ochii) si indirect (prin “studierea” miscarii volanului) si are ca scop detectarea oboselii.
Soferul poate prelua oricand controlul, noteaza constructorul auto.
Masina, un Volkswagen Passat Variant (break), denumita HAVEit (Highly Automated Vehicle for Intelligent Trafic) a fost dezvoltata parte a unui program european cu acelasi nume.
Programul european HAVE-IT a inceput in februarie 2008 si se termina in iulie 2011. In proiect sunt implicate 20 de companii auto si furnizori ai acestora, plus o serie de institute de cercetare. 0-100.ro