- Știri
UPS lansează în Europa noul serviciu dedicat managementului transportului produselor sensibile la temperatură. UPS Temperature True® Cryo oferă clienților din industria de îngrijire a sănătății expediții sigure în condiții de temperaturi criogenice.
Serviciul include monitorizare și intervenție în timp real, oferind vizibilitate completă pentru expediții în orice etapă a lanțului de distribuție.
Noua soluție utilizează containerele criogenice de ultimă generație dezvoltate de Cryoport. Permit clienților UPS să utilizeze azot lichid sub formă de vapor uscat. Scopul este de a menține produsele înghețate la temperaturi de -150°C pentru o perioadă de 10 zile, în timpul transportului sau pentru depozitare. Atunci când îndeplinesc un nivel minim de volum, expedițiile pot fi cuplate cu UPS Proactive Response® Secur. Acesta este un serviciu de protecție financiară. Oferă acoperire pentru expedițiile ce impun intervale stricte de temperatură în tranzit și respectarea timpilor de livrare solicitați.
“Aducerea acestei soluții pe piețele europene era următoarea mișcare logică. UPS continuă extinderea serviciilor globale de înaltă calitate dedicate industriilor de îngrijire a sănătății și îmbunătățire a vieții.”, spune Jan Denecker, Director of Healthcare Marketing & Strategy, UPS Europa.
UPS introduce în Europa transportul la temperaturi criogenice
„UPS Temperature True Cryo combină ambalarea corespunzătoare, monitorizarea personalizată și serviciile de intervenție pentru produsele care necesită cele mai stricte intervale de temperatură“.
Cel mai recent studiu global UPS Pain in the Chain analizează principalele breșe în lanțul de aprovizionare în industria de îngrijire a sănătății. Acesta arată că securitatea, deteriorarea și alterarea produselor continuă să fie principalele probleme nominalizate de executivii din industrie.
Noul serviciu UPS Temperature True Cryo reprezintă un serviciu de importanță majoră pentru cercetători.
Portofoliul UPS Temperature True® oferă o gamă extinsă de soluții de depozitare, transport și ambalare. Aceste servicii sunt completate de expertiza UPS în respectarea reglementărilor specifice în vigoare și de rețeaua globală de 51 de facilități dedicate industriei de îngrijire a sănătății.