• Fără categorie

cfr-iarna

Toate magistralele de cale ferată sunt deschise şi operaţionale, circulaţia trenurilor fiind însă adaptată la condiţiile meteo nefavorabile, în special pe raza judeţelor din jumătatea de sud a ţării unde se înregistrează temperaturi negative.
Potrivit CFR, în ultimele 24 de ore, peste 700 de angajați feroviari, pe tură, au verificat liniile de cale ferată şi componentele infrastructurii, acestea fiind menţinute permanent în stare de funcţionare, în special în jumătatea de sud a ţării, unde s-au înregistrat temperaturi negative de până la -25 de grade C.
Pe toate cele 8 regionale de cale ferată se menţine permanent legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF), iar personalul de specialitate din regulatoarele de circulaţie acţionează operativ în toate situaţiile în care apar disfuncţionalităţi de natură tehnică la trenurile aflate în circulaţie, astfel încât să fie reduse perioadele de staţionare, necesare remedierii oricărui deranjament.
CFR recomandă tuturor pasagerilor, ca înainte de plecarea la drum, să solicite telefonic informaţii despre orele de sosire şi de plecare a trenurilor la Gara CFR din localitatea, la numărul de telefon 021/9521 – informaţii CFR şi să consulte periodic site-ul www.cfrcalatori.ro, unde sunt anunţate trenurile înscrise în circulaţie sau trenurile anulate.
În situaţia în care, din cauza condiţiile meteo nefavorabile, se impun măsuri speciale de circulaţie, personalul CFR va aviza imediat toţi operatorii de transport feroviar, astfel încât aceştia, la rândul lor, să poată anunţa călătorii ce modificări apar în graficul trenurilor programate pentru ziua în curs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *