- Știri
Simone Campedelli, multiplu campion la 2WD si grupa N in Italia, a acceptat provocarea de a partcipa la prima editie a Sibiu Rally Challenge, eveniment programat in perioada 9 – 12 octombrie. Pilotul italian a mai fost la Sibiu cu ocazia editiei din 2011 a Raliului Sibiului. Atunci Simone Campedelli a terminat pe locul 3 la general, dupa o evolutie senzationala cu modelul Citroen DS3 R3, model cu tractiune pe doua roti. Tot in acel an, Campedelli a stabilit si un nou record al specialei Santa pe noapte. „Este extraordinar ca pot reveni la Sibiu. Publicul de aici este fantastic si am doar amin?tiri placute dupa evenimentul din 2011. Acum este o provocare complet diferita cu probe speciale pe asfalt si apoi confruntarea pe macadam de pe circuitul de rally cross, dar abia astept sa iau startul la Sibiu Rally Challenge”, a spus Simone Campedelli.
Pilotul italian va concura la Sibiu Rally Challenge impreuna cu Danilo Fappani, copilotul sau, pe un model Subaru Impreza R4.
Sibiu Rally Challenge incepe de joi, 9 octombrie, cu recunoasterile oficiale si deschiderea parcului de service din Piata Mare a orasului. Vineri, 10 octombrie, este programata prima speciala pe asfalt care va avea loc in nocturna pe Paltinis, o proba cu o lungime de 9 kilometri. Sambata, 11 octombrie, pilotii inscrisi la Sibiu Rally Challenge vor trebui sa infrunte Transfagarasanul, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume. Prima trecere pe speciala de 7,2 kilometri va fi la ora 12:00, iar cea de-a doua la ora 13:23. Duminica, 12 octombrie, actiunea se va muta pe circuitul de rally cross unde cei mai buni piloti se vor intrece intr-o cursa similara cu celebra Cursa Campionilor. „Este un eveniment interesant care, sunt sigur, va atrage multi spectatori. Sunt incantat ca pot participa aici inca de la prima editie si cred ca Sibiu Rally Challenge va avea un viitor frumos”, a mai adaugat pilotul italian.
Sibiu Rally Challenge este o actiune cofinantata de Consiliul Local Sibiu prin Primaria Municipiui Sibiu si sustinuta de Orange Romania, partener principal al evenimentului.