• Știri

Se raceste de la o zi la alta, iar ASTAZI vom avea intre minus 10 grade la Suceva, Botosani si Bacau pana spre cel mult un grad la Timisoara. Cerul ramane acoperit de nori in toata tara, cu sanse de soare doar in Campia de Vest si cea Romana. Ninsorile vor fi slabe, locale, mai mult prin nordul tarii.

In Bucuresti, ziua de astazi ne aduce cel mult minus 4 grade la amiaza, un cer incarcat de nori si cateva fulguieli peste zi.

Aerul rece dinspre Campia Rusa isi continua drumul ajungand sambata si in sudul tarii. Asa ca  gerul se ascute si curpinde si Dobrogea si Muntenia. In Moldova, Baragan si Dobrogea nu mai vorbim de ger numai noaptea, ci si peste zi. Maximele cele mai mici vor fi si de minus 14 grade, cum e cazul la Bacau si Suceava, iar cele mai mari temperaturi abia daca vor urca la minus un grad, in general in zina Campiei de Vest, la Oradea, Arad si Timisoara. Si, ca si cand nu era suficient gerul in sine, vantul se inteteste si el, sporind senzatia de frig, in zona Sobrogei, in Muntenia si sudul Moldovei.

Bucurestenii au parte de o sambata cu nori, poate si ceva ninsori slabe si numai minus 8 grade la pranz.

Duminica trec ninsorile si vantul din sudest, soarele iese cam peste tot, dar dimineata ceata va fi un fenomen frecvent. In ciuda ameliorarii vremii, gerul ramane de interes in aproape toata tara. Maximele se vor incadra intre minus 15, chiar minus 16 grade in regiunile extracarpatice si cel mult minus 3, minus 4 in interiorul Arcului Carpatic.

In Capitala, incheiem saptamana cu ceata la primele ore ale zilei, apoi soare cu dinti, dar nu mai mult de minus 9 grade maxima zilei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *