- Știri
Noua capacitate de productie este proiectata pentru fabricarea de baterii auto destinate masinilor dotate cu sistemul start-stop si frana regenerativa. Aceste sisteme sunt folosite de fabricantii de automobile pentru a indeplini cerinta obligatorie a Uniunii Europene de reducere a noxelor la 120g CO2 /km. Prin deschiderea noii capacitati de productie, compania tinteste o piata a viitorului pentru care este pregatita sa livreze anual 700.000 de baterii cu tehnologiile EFB și AGM.
Situata in Bistrita, noua capacitate de productie ROMBAT reprezinta o investitie de 83,4 milioane de lei din care 32,8 mil lei cu finantare guvernamentala nerambursabila. Hala de productie are o suprafata totala de aproximativ 5.000 de metri patrati impartiti in 3 ateliere de productie (fabricare placi, asamblare și formare baterii) si o zona de depozitare baterii.
Dotarea fabricii s-a facut cu cele mai moderne utilaje existente pe plan mondial la nivelul anului 2012, valoarea acestora fiind de 15.4 mil Eur. Cu aceste echipamente se pot fabrica produse de inalta calitate care sa asigure succesul in competitia acerba din marea industrie auto. In acelasi timp toata investitia a fost gandita pentru a avea performante de mediu foarte bune, un exemplu fiind emisiile la cos, care sunt de 100 ori mai mici decat limita legala admisa. Foarte important este si impactul social al investiției prin crearea a 108 noi locuri de munca.
„Investitia pe care o inauguram este un raspuns la cererile de azi si de maine ale clientilor nostri si in mod special ale clientilor producatori de automobile”, a declarat Ioan REPEDE, Director General al Rombat.
Despre ROMBAT
Compania ROMBAT a fost infiintata in anul 1980. In cei peste 30 de ani de activitate, producatorul roman de baterii si acumulatori a livrat peste 23,213 milioane baterii pentru o gama larga de vehicule, mașini și utilaje, echipand autoturisme, autocare, camioane, masini și utilaje agricole, yahturi, ș.a.
In toate cele trei unitați de productie pe care compania le detine la Bistrita, ROMBAT fabrica baterii conventionale atat pentru automobile cat si pentru aplicatii heavy duty.
Din punct de vedere al vanzarilor, compania isi mentine constanta pozitia de lider pe segmentul de after market din Romania, in 2012 dublandu-si vanzarile totale fata de anul 2006. La nivelul echiparii originale (segmentul OEM), ROMBAT si-a continuat colaborarea cu partenerul traditional Dacia Renault si si-a extins colaborarea cu noi parteneri, livrand baterii pentru marcile DACIA, Renault, Peugeot si Nissan.
Pe piata externa, ROMBAT isi vinde peste 60% din productie in tari precum Germania, Italia, Bulgaria, Spania, Marea Britanie È™.a., in Franta detinand cea mai mare cota de piata, de peste 10%.
Din primavara anului 2012, actionarul ROMBAT este grupul sud-african METAIR, detinand 99,42 %. Metair este un investitor strategic, desfasurand activitati in domeniul productiei si distributiei de produse si servicii in industria auto.
In 2013, compania bistriteana a finalizat o investiție de 17 milioane de euro intr-o noua unitate de productie cu o capacitate de 700.000 de baterii, utilata la cele mai inalte standarde si care poate produce atat baterii pentru mașini cu tehnologie Start/Stop cat si baterii convenționale. Prin realizarea noii structuri, capacitatea totala de productie a ROMBAT ajunge la 3,3 milioane de baterii.