• Știri
Românul Emanuel Gyenes învingător la Dakar 2025

Ediția 2025 a Dakar, cea mai dificilă competiție de anduranță din lume, a adus rezultate impresionante pentru țara noastră. Românul Emanuel Gyenes s-a impus la una dintre cele mai dure clase, devenind învingător la categoria Original by Moțul, adică fără asistenţă tehnică. După 12 etape desfășurate în perioada 3-17 ianuarie, în Arabia Saudită, cea de-a 47-a ediție a competiției are o însemnătate aparte pentru România. Un conațional a urcat pe cea mai înalta treaptă a podiumului, iar Dacia a fost reprezentată cu brio de trei echipaje, pilotul Nasser Al-Attiyah reușind performanță de a se clasat pe poziția a patra cu Dacia Sandriders la categoria auto.

Românul Emanuel Gyenes învingător la Dakar 2025

Cine este Emanuel Gyness?

Emanuel Gyness, în vârstă de 40 de ani, este originar din Satu Mare. Anul acesta, campionul român a bifat cea de-a 15-a participare în Dakar. Și a fost cu succes. Sportivul a demonstrat o formă remarcabilă. Rezultatele sale excepționale au fost primite cu entuziasm de către toți cei care l-au susținut pe acest parcurs.

Rezultatele remarcabile ale campionului român

Gyenes a încheiat pe locul 20 la general, la 05 h 16 min 50 sec de învingător. Sătmăreanul a fost al zecelea la Rally 2, terminând la 03 h 36 min 21 sec de învingător. La Original by Motul, românul, care era la un minut de liderul Benjamin Melot (KTM) înaintea ultimei etape, a reuşit să recupereze ecartul şi să câştige cu un avans de 03 min 05 sec în faţa francezului.

Succesul lui Emanuel Gyenes se datorează și motocicletei cu care a concurat. Aceasta este modelul KTM 450 Rally Replică. Motocicleta i-a fost pusă la dispoziție prin colaborarea cu Țiriac Collection și Fundației Țiriac. Motocicleta a fost special construită pentru performanța extremă în competițiile de rally-raid. Aceasta i-a oferit avantajul tehnic necesar pentru a face față condițiilor de la Dakar 2025.

Românul Emanuel Gyenes învingător la Dakar 2025

Ion Tiric: „Sprijinirea sportivilor de talia lui Emanuel Gyenes este o datorie pe care o avem pentru a susține performanța și pentru a arăta lumii întregi că România poate fi în fruntea clasamentelor, în competițiile internaționale. Mă bucur că am putut contribui la succesul lui Mani de la Dakar 2025. Faptul că un român a ajuns să câștige această categorie grea din concurs este impresionant, tot respectul meu”.

Emanuel Gyenes: “A fost un concurs greu, cu o presiune imensă asupra mea, în a doua săptămână, din cauza unei greșeli copilărești, aș putea spune, ceea ce a făcut ca întreg concursul să fie strâns. A fost o presiune imensă. În fiecare zi mă luptam pentru secunde, până în ultima zi din concurs, când s-a decis cine este câștigătorul. În fiecare zi a fost o luptă pentru această victorie. Nu m-am lăsat și am avut speranța că, până la final, voi câștiga. Motocicleta nouă cu care am concurat la Dakar 2025, este primită din partea Țiriac Collection și Fundația Țiriac. Aceasta este o motocicletă performantă, datorită căreia am reușit să obțin acest rezultat”.

Dacia a avut 3 echipaje la Dakar 2025. Nasser Al-Attiyah, pe locul 4 la auto

Echipajul Dacia Sandriders format din Nasser Al-Attiyah (Qatar) și Édouard Boulanger (Franța) a încheiat Raliul Dakar 2025 pe locul 4. Remarcabil este faptul că echipajul a câștigat etapa a 9-a a competiției, aceasta fiind o performanță notabilă. Au ajuns la finalul traseului de 357 de kilometri în 2 ore 52 min și 59 sec. Al doilea echipaj al Dacia, format din Cristina Gutiérrez (Spania) și Pablo Moreno (Spania), a ocupat locul 76. Al treilea echipaj a fost format din Sébastien Loeb (Franța) și Fabian Lurquin (Franța). Aceștia au fost nevoiți să abandoneze cursa în etapa a treia, după ce campionul mondial a pierdut controlul bolidului și s-a răsturnat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *