- Naval
Comisia Europeană a acordat României suma de 24 milioane de euro pentru sprijinirea investiţiilor în porturile maritime. Acești bani vin pe fondul unei scheme de ajutoare solicitată de țara noastră în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar de criză şi de tranziţie privind ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 9 martie 2023 pentru a sprijini măsuri în sectoare care sunt esenţiale pentru accelerarea tranziţiei verzi şi reducerea dependenţei de combustibili.
24 de milioane de euro pentru sprijinirea operatorilor portuari privaţi
România a notificat Comisiei, în temeiul cadrului temporar de criză şi tranziţie, o schemă de ajutoare în valoare de până la 24 de milioane de euro (118,6 milioane lei) pentru sprijinirea operatorilor portuari privaţi în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. În cadrul schemei se vor acorda ajutoare sub formă de granturi directe cu o valoare limitată. Măsura, finanţată parţial din fondurile de coeziune, va sprijini operatorii portuari privaţi pentru ca aceştia să îmbunătăţească funcţionarea culoarelor de solidaritate Ucraina-UE.
Sprijin pentru a face faţă fluxurilor tot mai mari de trafic de mărfuri
Scopul măsurii este de a remedia deficienţele legate de capacitatea suprastructurii porturilor, printre altele în ceea ce priveşte achiziţionarea de echipamente pentru transportul de mărfuri pe distanţe scurte şi extinderea capacităţilor de depozitare temporară. De asemenea, se va facilita, astfel, transportul cerealelor şi tranzitul prin porturile româneşti care au nevoie de sprijin urgent pentru a face faţă fluxurilor tot mai mari de trafic de mărfuri. Comisia a constatat că schema de ajutoare notificată de România îndeplineşte condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză şi de tranziţie.
Acord privind construcția unui pod rutier peste Tisa
Premierul Marcel Ciolacu şi omologul său ucrainean, Denîs Șmîhal, au semnat un memorandum privind „asigurarea tranzitului sigur al produselor ucrainene şi o strategie privind dezvoltarea punctelor de trecere a frontierei Ucraina – România şi a infrastructurii rutiere conexe”. De asemenea, a fost semnat un acord privind construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa, la graniţa romano-ucraineană, între localităţile Bila Tserkva şi Sighetu Marmaţiei.