• Știri

Bosch, unul dintre principalii furnizori de sisteme diesel, si-a bazat aceasta estimare pe imensul potential de dezvoltare al motoarelor diesel: consumul de carburant si nivelul de emisii vor fi reduse si mai mult in viitor. Dezvoltatorii Bosch Diesel Systems estimeaza ca, pana in 2015, se va ajunge la un consum de carburant de doar 3,6 litri la 100 de kilometri pentru un autoturism diesel din clasa compacta.

Imbunatatirea constanta a motoarelor diesel pentru autovehicule este o traditie in istoria de 125 de ani a companiei Bosch. Bosch a furnizat tehnologia de injectie pentru primul motor diesel utilizat intr-un autoturism, cu 75 de ani in urma. Insusi fondatorul companiei, Robert Bosch, a incheiat contractul de dezvoltare a pompei de injectie diesel in 1922, utilizata initial la camioane. In 1924, primul camion cu motor diesel produs in serie a fost lansat in Germania, iar productia de serie la scara larga a tehnologiei de injectie diesel a inceput in 1927. Astfel, Bosch a pus baza succesului imens inregistrat de motoarele diesel, succes care continua si in prezent.

Din 1936 pana in 2011: 75 de ani de inovatii diesel pentru autoturisme

In anii ’30, Daimler-Benz a planificat extinderea gamei de motoare diesel cu injectie Bosch si la autoturisme. Primul autoturism diesel din lume produs in serie, un Mercedes-Benz 260 D, a fost lansat la Expozitia de automobile de la Berlin, in 1936. Acesta utiliza cu o treime mai putin carburant decat modelul cu benzina, avand insa aceeasi putere. Initial, vanzarile au fost dezamagitoare, deoarece autovehiculele diesel nu se puteau compara, din punct de vedere al performantelor si confortului, cu variantele cu benzina. Totusi, a fost realizat un pas important si motoarele diesel aveau sa devina tot mai importante pentru autoturisme in perioada de dupa razboi. Pana in 1950, Bosch a fabricat un milion de pompe diesel pentru autoturisme si camioane. Datorita costurilor reduse, popularitatea motoarelor diesel era in crestere, in special pentru taxiuri, care erau utilizate in conditii dificile. In acea perioada, Bosch se concentra deja asupra eficientei sistemelor si asupra furnizarii de componente reglate cu precizie pentru pompele de injectie, precum pompele de alimentare cu carburant, filtrele de carburant, duzele de injectie si bujiile incandescente.

Bosch a lansat prima pompa rotativa (cu distribuitor) in 1960. Aceasta era mai usoara si mai compacta decat pompele in linie existente, deschizand drumul utilizarii motoarelor diesel in autoturismele de mici dimensiuni. Proiectantii pompelor Bosch rotative au  identificat o tendinta initiala, care s-a transformat intr-o dezvoltare accelerata la mijlocul anilor 1970. Fenomenul care a cauzat aceasta dezvoltare a fost autovehiculul VW Golf Diesel. In 1975, acesta a devenit primul model diesel din clasa compacta, prevazut cu un motor diesel care atingea turatii ridicate, insa era in acelasi timp economic datorita pompei de injectie rotative create de Bosch. Datorita supraalimentarii si aspectului de autovehicul foarte rapid, versiunea Golf „GTD” a devenit legendara ca primul autovehicul sportiv cu motor diesel. Toti producatorii importanti din Europa au inceput sa creeze modele diesel din „clasa Golf”. Pompa de injectie Bosch rotativa, utilizata in numeroase modele de vehicule prezente pe piata, a contribuit decisiv la acest succes.  

La mijlocul anilor 1980, a inceput era electronica pentru modelele diesel. In 1986, Bosch a lansat primele sisteme electronice de comanda pentru pompele rotative si in linie. In 1987, compania BMW din Munchen a devenit primul producator auto care a utilizat pompe rotative cu comanda electronica. „Pura placere a condusului” a devenit astfel posibila cu primul motor diesel cu sase cilindri supraalimentat, creat de BMW. Modelul era 524 td, cel mai rapid autoturism diesel produs in serie in acea perioada. In 1989, prima pompa cu pistoane axiale pentru injectia directa a carburantului diesel a revolutionat motorul diesel. Aceasta inovatie a fost montata initial la modelul Audi 100 TDI (Turbodiesel Direct Injection). Noua tehnologie Bosch a permis injectarea directa a carburantului diesel in cilindru la presiune inalta, aproximativ 1.000 bari, ceea ce a sporit foarte multe eficienta combustiei. Astfel a fost obtinut un plus de putere si functionarea uniforma, precum si o reducere a consumului si a nivelului de emisii. Injectia directa a devenit standard pentru autoturisme si camioane diesel cativa ani mai tarziu. Spre finalul anilor ‘90, puterea motoarelor diesel a fost majorata semnificativ prin dezvoltare a trei sisteme de injectie de inalta presiune: pompa rotativa cu distribuitor cu pistoane radiale (1996), sistemul common rail (1997) si pompa-duza (1998), utilizata chiar si in autovehicule precum modelul Volkswagen Polo cu motor de trei cilindri.

Common-rail: tehnologia de injectie a secolului 21

Dintre toate alternativele disponibile la finalul anilor ’90, tehnologia de injectie common-rail s-a dovedit in cele din urma a fi solutia castigatoare. Bosch a produs sistemul cu numarul 1 milion la doar un an dupa lansarea tehnologiei common rail si a atins cifra de trei milioane in anul 2000. Incepand din 1997, autovehiculele Mercedes-Benz 220 CDI si Alfa Romeo 156 JTD au devenit primele autovehicule care au utilizat aceasta inovatie. Acest sistem oferea constant o presiune de injectie ridicata, de pana la 1.350 bari, pentru toti cilindrii cuplati la rampa comuna. Sistemul common-rail a facut posibil, pentru prima data, ca pe un singur ciclu motor sa existe mai multe injectii. In 2003, Bosch a lansat a treia generatie a tehnologiei de injectie common-rail, prevazuta cu injectoare piezoelectrice. Prin comparatie cu predecesorii sai, sistemul a redus si mai mult consumul de carburant si emisiile poluante ale motoarelor diesel, cauzand o diminuare simultana a zgomotului in functionare. In 2005, Presedintele Republicii Federale Germania a decernat Premiul German al Viitorului expertilor Bosch, pentru produsul lor. Pana in prezent, peste 66 de milioane de motoare au fost prevazute cu sisteme Bosch common rail.

Motorul diesel – fiecare secunda conteaza

Principalii producatori auto din Europa au inceput sa produca in serie autovehicule cu motoare diesel la mijlocul anilor ’70. Diverse prototipuri diesel au fost proiectate pentru a demonstra avantajele utilizarii motoarelor diesel. Opel a stabilit 20 de recorduri internationale si 2 recorduri mondiale absolute pentru autovehicule din toate categoriile, cu prototipul Opel GT diesel din 1972, iar producatorul Mercedes, deschizator de drumuri in domeniul motoarelor diesel, a starnit valva cu modelul C111-III in 1978. Mercedes a stabilit noua recorduri mondiale de viteza in Nardo, Italia, utilizand prototipul C111-III, care a atins o viteza maxima de 338 km/h si o viteza medie de 325 km/h. Acest succes se baza pe motorul de trei litri cu cinci cilindri montat in noul model Mercedes-Benz 300 D. Cu aproape 30 de ani mai tarziu, tehnologia Bosch common-rail a transformat motoarele diesel in optiunea preferata pentru autovehiculele de curse de la Le Mans ale Audi si Peugeot. Fiabilitatea si durabilitatea sunt doar doua dintre caracteristicile care au ajutat producatorii Audi si Bosch sa obtina de patru ori victoria in clasamentul general. Avantajul decisiv al motoarelor diesel este consumul de carburant mult mai mic. In cazul celei mai extenuante curse de anduranta, acest lucru inseamna perioade mai lungi petrecute la volan de catre piloti, mai putine opriri pentru realimentare si, in consecinta, un avantaj din punctul de vedere al timpilor pe tur fata de rivalii cu motoare cu benzina.

Motorul diesel: succes enorm pe pietele internationale

Tehnologia Bosch common-rail a alimentat dezvoltarea exploziva a sistemelor diesel la inceputul noului mileniu. In 1997, doar 22% dintre toate autoturismele vandute in Europa de Vest aveau motoare diesel. Acest procentaj a crescut pana la peste 50% in 2006. Tehnologia common rail mai ofera si un nivel superior de potential tehnic: utilizand sistemul common-rail pot fi respectate chiar si cerintele celor mai stricte standarde de emisii din California, SUA. Pe parcursul ultimilor ani, mai multi producatori din Europa, SUA si Asia au initiat o campanie diesel majora in Statele Unite. Producatorii de autovehicule premium Audi si BMW s-au alaturat Mercedes-Benz, oferind tot mai multe modele cu motoare diesel in Statele Unite. Bosch estimeaza ca procentajul de motoare diesel va creste in Statele Unite de la 5% in prezent, pana la aproximativ 10% in 2015. „Diesel ecologic” ar putea deveni optiunea preferata mai rapid si pe pietele emergente din Asia, intrucat limitele de emisii din aceste tari pot fi atinse doar utilizand injectia directa de inalta presiune. In prezent, Bosch vinde in total mai mult de 1 milion de sisteme common-rail in India si China.

Eficienta sporita a motoarelor diesel economice si ecologice

Å¢intele de reducere a consumului de carburant au devenit mult mai stricte pe parcursul ultimilor ani, trecerea de la Euro 5 la Euro 6 presupunand o reducere a emisiilor NOX cu mai mult de jumatate. In acest scop, inginerii Bosch sporesc rata de recirculare a gazelor de esapament, presiunea aerului admis pentru combustie si presiunea de injectie in cea mai mare parte a regimurilor de functionare ale motorului, reducand astfel nivelurile de oxid de azot in procesul de ardere. Inginerii Bosch utilizeaza si sisteme de tratare a gazelor de esapament in vederea imbunatatirii eficientei motoarelor diesel: ei au preluat sistemul Denoxtronic pentru SCR (Selective Catalytic Reduction – reducere catalitica selectiva) de scadere a nivelului de emisii NOx, deja utilizat si testat in segmentul de autovehicule comerciale, si l-au modificat pentru cerintele autoturismelor. Autovehiculele diesel au fost prevazute cu aceasta tehnologie in Statele Unite inca din 2009, in vederea respectarii cerintelor standardelor de emisii foarte stricte din aceasta tara. Aceste autovehicule diesel sunt disponibile in Europa ca modele Euro 6. Pentru respectarea limitelor stricte de emisii si reducerea si mai mult a consumului de carburant si a emisiilor de CO2, Bosch dezvolta in prezent sisteme de injectie ce pot genera presiuni mai mari de 2.000 de bari, echivalentul unei greutati de doua tone pe doar un centimetru patrat. In cazul injectoarelor piezoelectrice ce ofera pana la opt injectii pe cursa utila, durata injectiei este acum de mai putin de o milisecunda, injectia fiind realizata la o viteza mai mult decat dubla fata de cea a sunetului.

Diesel este viitorul

In urmatorii ani, tehnologia diesel Bosch va deschide calea unor sisteme de propulsie pentru autoturisme si mai eficiente pe baza motorului cu ardere interna. Toate inovatiile tehnice individuale pentru motoarele cu ardere interna creeaza concepte de motoare ce vor fi pregatite pentru piata din 2015. Motoarele diesel ale viitorului vor avea doar trei cilindri si o cilindree de aproximativ 1,1 litri, datorita masurilor extreme de reducere a dimensiunilor. Åži totusi, aceste motoare vor avea caracteristici de functionare dinamice, rafinate, avand o putere de aproximativ 100 kW. Acestea vor fi prevazute cu o gama de produse suplimentare, combinate in vederea sporirii eficientei sistemului de propulsie:

Un sistem start-stop va porni si va opri automat motorul atunci cand autovehiculul stationeaza, de exemplu, la semafor sau in traficul aglomerat

Gestionare termica pentru incalzirea rapida a motorului pana la temperatura de functionare optima si mentinerea acesteia

Un alternator extrem de eficient care va utiliza energia de franare ca sursa pentru incarcarea acumulatorului.

Autoturismele diesel ale viitorului vor functiona si mai eficient datorita tehnologiei Bosch. Acestea vor fi atat de eficiente, incat un autovehicul cu sistem de propulsie diesel va consuma in 2015 doar 3,6 litri pentru parcurgerea a 100 de kilometri. Aceasta valoare reprezinta o reducere cu 30% fata de cea inregistrata de modelul diesel standard din 2009. Datorita hibridizarii, consumul de carburant al motoarelor diesel va fi redus cu pana la 40%. Inginerii Bosch lucreaza deja la un sistem pentru conceptele viitoare de motoare ce sunt create de producatorii auto si vor continua sa promoveze modernizarea motoarelor cu ardere interna.

Etape importante: 75 de ani de autoturisme cu motoare diesel

1921    Testari initiale ale injectiei diesel Bosch la motoarele de camion
1922    Incepe oficial dezvoltarea sistemului de injectie a carburantului diesel
1923    Primele prototipuri de pompe de injectie
1927    Productia in serie a pompelor de injectie si a duzelor pentru autovehiculele comerciale
1930    Producerea pompei de injectie diesel cu numarul 10.000
1931    Regulatorul pentru pompele de injectie
1934    Regulatorul pneumatic pentru pompa de injectie
1934    Producerea pompei de injectie diesel cu numarul 100.000
1936    Incepe productia sistemelor de injectie diesel pentru autoturisme
1950    Producerea pompei de injectie diesel cu numarul 1.000.000
1960    Prima pompa rotativa (cu distribuitor) VM
1975    Pompa rotativa VE  
1986    Sistemul electronic de comanda diesel (EDC) pentru pompele rotative
1987    Sistemul electronic de comanda diesel (EDC) pentru pompele in linie
1989    Pompa rotativa VP37 cu pistoane axiale pentru injectie directa la autoturisme
1996    Pompa rotativa VP44 cu pistoane radiale
1997    Incepe productia de serie a pompei de inalta presiune CP1 la fabrica din Bari, Italia
Incepe productia injectorului CRI 1 la Bamberg, Germania
Presiune de injectie: pana la 1.350 bari
1998    Pompa duza pentru autoturisme
1998    Bosch si Fiat castiga „Premiul Paul-Pietsch ” pentru sistemul common-rail, o inovatie tehnica revolutionara
1999    Productia sistemului common rail cu numarul 1.000.000
2001    A doua generatie de sisteme common rail pentru autoturisme
Presiune de injectie: pana la 1.600 bari
2001    Productia componentelor common rail in Charleston, SUA
2002    Producerea sistemului common-rail cu numarul 10.000.000
2003    Sistemul common rail pentru autoturisme, a treia generatie, cu injectoare piezoelectrice;
Presiune de injectie: pana la 1.800 bari
2005    „Premiul german al viitorul” pentru dezvoltarea injectoarelor piezoelectrice pentru sistemele de injectie diesel
2005    Incepe productia componentelor common rail in Nashik, India
2006    Motoarele diesel ating o cota de piata mai mare de 50% in Europa de Vest
2006    Modelul Audi R10 TDI cu motor diesel si tehnologie de injectie Bosch castiga competitia Le Mans. Alte victorii la Le Mans in 2007, 2008 si 2010
2007    Bosch produce primul sistem de injectie diesel din lume la 2.000 bari
2008    Sistemul de tratare a gazelor de esapament Bosch Denoxtronic pentru autoturisme primeste premiul ecologic „Öko-Globe” la categoria „Inovatii de la furnizori”
2008    PSA Peugeot Citroën si Robert Bosch GmbH incheie un parteneriat strategic pentru dezvoltarea tehnologiei diesel hibrid
2009    50 de milioane de sisteme common rail produse de Bosch
2009    Primele autovehicule Euro 6 de pe piata utilizeaza tehnologia „diesel ecologic” (cu cinci ani inainte ca standardul Euro 6 sa devina obligatoriu)
2011    Primul hibrid diesel cu tehnologie Bosch este produs in serie de PSA Peugeot Citroën

capital.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *