- Fără categorie
Metrorex și Primăria Sectorului 4 au încheiat un protocol de intenție pentru extinderea Magistralei 2 de metrou în zona Berceni cu o stație, la nivel suprateran.
Stația de metrou, cu infrastructura aferentă și infrastructura adiacentă (elemente de siguranta, automatizari, etc.), va fi situată pe Șoseaua Berceni, în apropierea Șoselei de Centură, într-un amplasament favorabil pentru activitatea de transport a călătorilor.
Primăria Sectorului 4 va asigura finanțarea, proiectarea și construcția noii stații de metrou, împreună cu toată infrastructura necesară acesteia.
Obiectivul face parte dintr-o serie de proiecte din Strategia de dezvoltare a rețelei de metrou și a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă a regiunii București – Ilfov: 2016 – 2030, care vizează atât modernizarea Magistralei 2, cât și extinderea acesteia.
Noua staţie va avea la început o singură linie, şi se va circula în sistem de pendulă, iar timpii de aşteptare vor fi de 15 minute. Ulterior, Metrorex va construi un al doilea fir, astfel încât să nu se mai circule în sistem pendular.
Primăria sectorului 4 are în vedere construirea unei parcări în zonă, astfel încât cei ce intră în Capitală să îşi poată lăsa maşinile, apoi să circule cu metroul.
