• Știri

Pe ordinea de zi a Reuniunii s-au regasit doua propuneri legislative importante in domeniul transportului feroviar care au primit vot favorabil: proiectul de regulament privind Agentia pentru Cai Ferate a Uniunii Europene si proiectul referitor la constituirea Intreprinderii Comune Shift2Rail. Ambele propuneri produc efecte pozitive pentru Romania prin facilitarea transportului feroviar international in Uniune si imbunatatirea eficientei transportului feroviar ca intreg.

In cea de-a doua parte a reuniunii a fost initiata o dezbatere politica intre ministrii statelor membre ca urmare a prezentarii Comunicarii Comisiei „Impreuna pentru o mobilitate urbana competitiva care utilizeaza eficient resursele”.

Ministrul Dan Sova si-a exprimat sustinerea in ce priveste obiectivul de crestere a mobilitatii urbane la nivel european, considerand ca mobilitatea reprezinta o conditie esentiala pentru asigurarea unei dezvoltari teritoriale, urbane, coerente si echilibrate.

In Romania au fost deja intreprinse actiuni de promovare si implementare a mobilitatii urbane. In acest moment sunt in curs de elaborare planurile de mobilitate urbana pentru municipiul Bucuresti si pentru cei 7 poli de crestere, Craiova, Constanta, Cluj-Napoca, Timisoara, Ploiesti, Brasov si Iasi. Aceste planuri sunt finantate cu fonduri europene nerambursabile prin intermediul Programului Operational Regional.

„Pe langa prioritatile identificate in Comunicare, apreciem ca trebuie acordata o importanta sporita subventionarii si acoperirii costurilor pentru transportul social pentru persoanele cu venituri mici, elevi, studenti si facilitati pentru accesul persoanelor cu dizabilitati la transportul public, precum si accesul populatiei la mijloacele de interventie rapida pentru situatii de urgenta, precum apelul unic de urgenta. In acelasi timp cu Planurile de mobilitate urbana, care devin in acest mod un instrument de dezvoltare urbana a principalelor orase din UE, o atentie deosebita trebuie acordata materialului rulant (trenuri de metrou, tramvaie etc.), prin care se promoveaza efectiv mobilitatea si un transport durabil in mediul urban”,  a conchis Dan Sova.

In finalul Reuniunii, Presedintia elena a informat ministrii cu privire la evolutia negocierilor pe marginea regulamentului referitor la restrictiile de zgomot pe aeroporturi si respectiv directiva privind combustibilii curati in transporturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *