• Resurse Umane

 

 Maite Inglis1

P3 Logistic Parks, investitor specializat, dezvoltator și manager de proprietăți logistice europene, o numește pe Maïté Inglis în funcția de Operations Director pentru Franța și țările Benelux, ca parte a echipei de dezvoltare pentru Europa de Vest, echipă condusă de Jean-Luc Saporito.
Inglis se alătură P3 după ce aceasta a activat în cadrul companiei Prologis, unde a fost Country Manager pentru Franța. Anterior, aceasta a acumulat experiență de peste 15 ani, lucrând în domeniul imobiliar industrial în cadrul companiei Gazeley, unde a condus divizia franceză timp de șapte ani, după ce, inițial, și-a concentrat activitatea asupra dezvoltării de depozite logistice. Inglis va activa în noul birou al P3 din centrul Parisului, situat în Place de la Madeleine.
Andrew Stacey, Head of Asset Management al P3 Logistic Parks și Managing Director al P3 Franța, a declarat: „Maïté are o experiență importantă în piața de logistică și a lucrat deja cu CEO-ul nostru, Ian Worboys, în cadrul companiei Gazeley. Aceasta a fost implicată într-un număr foarte mare de proiecte de dezvoltare în Franța și Belgia. Așadar, suntem convinși că toate cunoștințele, dar și entuziasmul ei ne vor ajuta în procesul de identificare de noi proiecte de tip Build-to-suit, dar și alte oportunități de dezvoltare în regiune, pentru a sprijini planurile de expansiune ale clienților noștri din Europa de Vest”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *