• Naval

În ultimii doi ani, de la începerea războiului ruso-ucrainean, portul Constanța a căpătat un rol esențial în regiune. Creșterea activității, însă, a scos în evidență carențele cu care se confruntă. Infrastructura precară a dus la blocaje și incapacitate de operare. De aceea, încă de anul trecut au început investiții fără precedent, majoritatea din fonduri europene, iar acum s-au suplimentat fondurile cu încă 1 miliard de euro. În prezent s-a ajuns la investiții de peste 2,5 miliarde de euro.

Investiții fără precedent în Portul Constanța

Florin Vizan, directorul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța: ”În ultima perioadă, când rolul portului a fost mai important ca niciodată, iar rutele de transport s-au reconfigurat, a fost necesar să restabilim prioritățile și regândim planul de investiții, accelerând atragerea de fonduri europene. În acest context, investițiile pe care le avem în implementare și cele la care lucrăm sunt absolut necesare, strategice, pentru noile fluxuri de mărfuri și pentru noul rol pe care portul Constanța îl are pentru Uniunea Europeană”.

Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor: „Prin noi terminale specializate, Portul Constanța își va consolida statutul de principal port la Marea Neagră și își va spori avantajele economice și logistice”, mai precizează ministrul Transporturilor.

2023: 1,5 miliarde de euro pentru infrastructură

Anul trecut s-a distribuit suma de 1,5 miliarde de euro astfel: un miliard de euro pentru modernizarea infrastructurii feroviare, peste 100 de milioane de euro pentru proiecte care vizează infrastructură rutieră, de apă și cea de distribuție a energiei electrice și proiecte în pregătire de 500 milioane de euro.

2024: 1 miliard de euro pentru dezvoltarea operațională

La începutul lunii martie, Guvernul României a adoptat memorandumul cu tema: “Realizarea lucrărilor de infrastructură, căi de acces şi utilităţi, în vederea dezvoltării de terminale specializate în Portul Constanţa Sud – Molurile Ill S şi IV S.” Concret, acest proiect deschide oportunitatea creării premiselor pentru operarea navelor de mare capacitate la cele aproximativ 17 dane nou create.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *