- Fără categorie
Farmexim, unul dintre cei mai mari distribuitori de produse farmaceutice din România, colaborează cu Thermo King, producător de soluții de control al temperaturii de transport pentru diverse aplicații mobile și marcă a Ingersoll Rand, pentru modernizarea flotei urbane de vehicule frigorifice cu soluții de răcire precise, stabile și sigure.
Odată cu creșterea volumului de produse, a crescut și necesitatea Farmexim de a transporta medicamente de la centrul principal de logistică la depozitele locale. Produsele farmaceutice trebuie transportate la o anumită temperatură, gestiunea exactă a temperaturii- pentru a se garanta menținerea nivelului maxim de eficacitate. Întrucât controlul ineficient al temperaturii rămâne o preocupare prioritară în domeniul sănătății, companii proactive, precum Farmexim, au dorit să-și modernizeze flota de vehicule frigorifice pentru a se asigura că utilizează cea mai nouă tehnologie pentru livrarea produselor farmaceutice.
Companiile farmaceutice se bazează în mare măsură pe transportul controlat și fără compromisuri al produselor farmaceutice pentru a garanta conformitatea cu normele Uniunii Europene privind bunele practici de distribuție (GDP). Întrucât un mediu cu temperatură controlată, stabil și sigur, este esențial în cazul transportului de produse medicale și farmaceutice, Farmexim a decis să-și modernizeze flota interurbană de vehicule frigorifice. Totodată, Farmexim a căutat modalități de a-și spori eficiența operațională, de a diminua zgomotul și de a reduce impactul asupra mediului.
„Farmexim asigură în prezent livrarea de produse farmaceutice la nivel național unui număr de peste 3.500 de clienți, farmacii, precum și unui număr de aproximativ 400 de spitale”, a declarat Cosmin Constantin, manager de flotă la Farmexim. „Obiectivul nostru este să ne îmbunătățim permanent operațiunile și, împreună cu partenerii noștri strategici, ne propunem să oferim clienților noștri cele mai bune și mai eficiente servicii”, a adăugat el.
După evaluări și verificări atente, împreună cu Termoport, reprezentantul oficial al Thermo King în România, inclusiv calcule legate de consumul de carburant și de emisiile sonore, conducerea Farmexim a hotărât ca noua flotă frigorifică urbană să aibă în dotare unități Thermo King seria T-600R pentru controlul temperaturii camioanelor.
Pentru a asigura transparența necesară a datelor și vizibilitatea completă a evenimentelor cheie care afectează securitatea mărfii, unitățile au fost dotate suplimentar și cu înregistrator de date Thermo King TouchPrint cu imprimantă.
„Termoport și Thermo King au fost întotdeauna aproape de clienți, pentru a le oferi cele mai bune soluții care să le satisfacă nevoile și să corespundă standardelor de calitate și cerințelor de conformitate”, a afirmat Decebal Ștefănescu, director general Termoport, reprezentantul Thermo King în România. „Ne bucurăm că am putut să oferim un pachet complet de soluții de refrigerare companiei Farmexim, contribuind astfel la dezvoltarea operațiunilor acesteia”, a adăugat Ștefănescu.
Seria T de la Thermo King a stabilit noi standarde în domeniu în ceea ce privește fiabilitatea, performanța, eficiența și costurile de proprietate reduse, asigurând o capacitate mai mare la viteze de funcționare mai mici și permițând un control precis al temperaturii.
Sistemele Thermo King T-600R de control al temperaturii camioanelor, alese de Farmexim, se caracterizează printr-o funcționare silențioasă, un consum redus de carburant și cerințe minime de întreținere pentru a economisi timp și a reduce costurile de funcționare. Unitățile sunt echipate cu sistem de control TSR-3 cu microprocesor și interfață cu simboluri, pentru o temperatură precisă, grație unor setări rapide și simple ale parametrilor corespunzători pentru fiecare sarcină.
Thermo King TouchPrint oferă Farmexim o vizibilitate completă a evenimentelor-cheie care afectează siguranța încărcăturii, precum deschiderea ușilor sau modificările valorilor de referință. Înregistratorul de date oferă o putere de procesare și o memorie suficient de mari pentru a permite o interfață cu ecran tactil și o imprimantă termică de mare viteză, transformând configurarea inițială și utilizarea jurnalelor de date în operațiuni foarte simple.
În plus, Termoport a pus la dispoziția Farmexim un program de întreținere asigurat de ampla sa rețea națională de service, precum și instruire pentru șoferi.
