- Știri
evoMAG inaugurează primele puncte de livrare, facilitând astfel livrarea produselor comandate online. Noul serviciu vine în completarea celor deja existente. Acesta vizează, în principal, clienţii activi care au nevoie de un program mai flexibil pentru ridicarea coletelor.
Serviciul este dezvoltat în parteneriat cu compania Coleto. Pentru început, vizează şase puncte de livrare, dintre care patru în Bucureşti (Şoseaua Pipera, Bulevardul Timişoara, Tineretului şi Ghencea), unul în Giurgiu şi unul în Craiova.
Parteneriatul cu Coleto face parte din strategia de dezvoltare a evoMAG. Aceasta este menită să genereze anul acesta o creştere a cifrei de afaceri până la 25 de milioane de euro.
„Ne dorim crearea unei reţele de puncte de livrare care să acopere întreaga ţară. În următoarele luni, vom creşte numărul punctelor de livrare, atât prin dezvoltarea parteneriatului cu Coleto, cât şi prin partenerierea cu alte companii. În paralel, purtăm discuţii și cu o firmă de curierat. Planul nostru este să încheiem anul 2017 cu peste 50 de puncte de livrare, extinse la nivel naţional.”, spune Mihai Pătraşcu, CEO evoMAG.
evoMAG inaugurează primele puncte de livrare a comenzilor online
Clienţii care optează pentru ridicarea produselor din punctele de livrare, o pot face de luni până vineri, între orele 09:00 și 18:00 şi sâmbăta, între orele 09:00 și 13:00. Termenul de ridicare a unui colet este de șapte zile. În această perioadă fiecare client va fi informat zilnic, prin SMS şi mail în privința pachetului. După cele șapte zile în care coletul nu a fost ridicat din punctul de livrare Coleto solicitat, acesta se va întoarce la sediul central evoMAG.ro. Electrocasnicele mari (frigidere, maşini de spălat, cuptoare încorporabile etc.) nu pot fi ridicate din punctele de livrare Coleto.
Clienţii pot deschide coletele şi verifica produsele comandate. Livrarea către punctele Coleto este gratuită dacă valoarea comenzii este de minimum 99 de lei pentru produsele livrate în Bucureşti şi de 299 de lei pentru cele livrate în ţară.
Noul serviciu este cel mai recent dintr-o serie de beneficii oferite de evoMAG. Vine în sprijinul nevoii clienţilor de rapiditate în livrare. EvoMAG este de altfel, şi singurul magazin online care oferă livrarea produselor în București într-un interval de o oră de la plasarea comenzii. Totodată, evoMAG oferă şi opțiunea de livrare în trei ore.
Cât priveşte timpul de livrare pentru toate comenzile evoMAG, în medie, 97% dintre acestea sunt livrate în 24 de ore. Timpul de livrare este unul redus şi pentru că evoMAG onorează comenzile din Bucureşti cu maşinile proprii. Este unul dintre puţinele magazine online din România care oferă acest serviciu.