- Știri
Mai putin de jumatate dintre europeni sunt multumiti de propriile sistemele feroviare, respectiv 46%, desi gradul de satisfactie s-a ameliorat fata de 1997, cand acesta era de 41%. Nivelul de satisfactie variaza de la 67% in Finlanda, pana la 18% in Bulgaria, fiind in general destul de scazut in statele membre din Europa Centrala si de Sud-Est, in state precum Cehia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Polonia, Romania, Bulgaria si Grecia.

Majoritatea europenilor, respectiv 72%, cred ca deschiderea catre concurenta va avea o influenta pozitiva in ceea ce priveste pretul biletelor, in timp ce 71% cred ca astfel vor fi ameliorate calitatea serviciilor pentru calatori la bordul trenurilor. De asemenea, cei mai multi europeni (70%) cred ca masura va imbunatati confortul si curatenia trenurilor, frecventa trenurilor (68%), punctualitatea trenurilor (66%), modul in care sunt administrate intreprinderile feroviare (63%) si numarul de statii sau rute care vor fi deservite (62%).
Majoritatea absoluta a europenilor se asteapta ca o concurenta mai mare pe piata feroviara sa fie benefica pentru partile interesate individuale, precum calatorii (78%), operatorii feroviari privati (68%) si salariatii operatorilor de transport feroviar (55%).
In fine, 70% dintre cetatenii UE doresc ca in urma sporirii concurentei sa beneficieze de servicii feroviare minimale, similare celor ale companiilor aeriene low-cost, iar 43% doresc dezvoltarea de servicii premium (mancare, filme, ziare etc.). De asemenea, aproape doua treimi (65%) dintre europeni doresc mai multe modalitati de achizitionare a biletelor, de exemplu online, prin intermediul telefoanelor inteligente sau la bord.
In lunile urmatoare, Comisia Europeana intentioneaza sa adopte un nou pachet de masuri, denumit „cel de-al patrulea pachet feroviar”, avand ca scop deschiderea catre concurenta a pietelor interne de transport feroviar de calatori si reducerea timpului necesar introducerii pe piata a materialului rulant, prin masuri precum consolidarea rolului Agentiei Europene a Cailor Ferate si imbunatatirea guvernantei in sectorul infrastructurii feroviare.
Conform statisticilor, peste jumatate dintre europeni (55 %) utilizeaza trenurilor nationale sau regionale cel putin saptamanal (6%), de mai multe ori pe luna (4%), de mai multe ori pe an (19%) sau cel mult o data pe an (26%). Pe de alta parte, mai mult de patru din zece europeni nu au folosit niciodata acest tip de trenuri (45%). AGERPRES