- Știri
Expertii de la Institutul suedez pentru Tehnologie din Zurich, alaturi de cei din Universitatea de Tehnologie din Dresda, propun, pentru eliminarea blocajelor in trafic, semafoare inteligente care functioneaza in functie de volumul traficului, arata Physorg.
Semafoarele sunt, in general, controlate printr-un ciclu cronometrat, maximizat pentru un flux al traficului estimat pentru ziua respectiva, insa volumul de trafic inregistreaza fluctuatii, ceea ce poate duce la ambuteiaje, unele vehicule fiind puse sa astepte prea mult.
Experimente realizate cu ajutorul senzorilor de miscare au aratat ca acestia pot sa controleze traficul mult mai eficient, detectand volumul de trafic dintr-o directie. Senzorul transmite unui semafor apropiat daca volumul de trafic creste brusc, astfel incat acesta va lasa mai multe masini sa treaca decat in mod normal.
Cercetatorii spun ca, in urma simularilor, s-a constatat ca tramvaiele si autobuzele ar petrece astfel cu 56% mai putin timp la semafoare, masinile cu 9% mai putin, iar pietonii cu 36% mai putin decat in prezent.
Alte studii arata ca soferii prea agresivi sau cei timizi cauzeaza uneori blocaje in trafic, deoarece conduc fie prea repede, fie prea incet, frustrand alti soferi.
Pentru a rezolva si aceasta problema, cercetatorii propun introducerea sistemelor de detectie la masini, care sa adapteze viteza vehiculului in functie de distanta la care se afla vehiculele din apropiere.
Alte studii care vizeaza problemele din trafic, realizate de Universitatea Cardiff din Marea Britanie, arata ca 200 de vieti pot fi salvate anual, daca soferii tineri ar primi o interdictie pe doi ani de a sofa noaptea. Asta in conditiile in care unul din cinci soferi tineri face un accident in primele sase luni dupa ce si-a luat carnetul, potrivit studiului prezentat de SkyNews.