- Fără categorie
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a semnalat faptul că aseară, în București, a avut loc prima altercație între șoferii UBER și taximetriști. Astfel, trei șoferi ai firmei UBER au bătut un taximetrist, în fața unui club din Capitală. Taximetristul a cerut ajutorul colegilor, care au ajuns la locul faptei să-l salveze pe cel atacat și au sunat la serviciul unic de urgență 112. Șoferii UBER au fugit până la sosirea polițiștilor și a ambulanței SMURD.
„Am ajuns la bătăi de stradă și la anarhie, din cauza intereselor politicienilor are au blocat în ultimii ani modificarea Legii Taximetriei. Asistăm la începutul haosului în România, ca urmare a incompetenței politicienilor din ultimii ani. Se știe cine conduce firma UBER în România, se știe că se face lobby, fără a exista o lege în acest sens în România, dar niciun politician nu dorește să modifice legea, astfel încât să lase autoritățile să oprească pirateria. Ordonanța de urgență promisă de ultimii trei miniștri ai Transporturilor nu s-a mai dat, iar pentru noi este foarte clar că nu există voință politică în acest sens. În campania electorală din 2016 am constatat că absolut toți liderii politici au preluat această temă, de interes la momentul respectiv, apoi au abandonat subiectul. Deputații USR au promis că vor depune un proiect de lege, dar nu au mai spus nimic despre această inițiativă, în ultimele trei luni”, explică Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, într-un comunicat de presă.
Deputații USR și-au luat angajamentul, la începutul lunii octombrie 2017, că în 30 de zile vor veni cu un nou proiect legislativ pentru Transporturi, dar acest lucru nu s-a concretizat. Transporturile sunt reglementate printr-o ordonanță din anul 2011. “Noi înțelegem din această luptă a declarațiilor, urmată de lipsa totală de acțiune, că parlamentarii au interesul să nu se modifice legislația Transporturilor, tocmai pentru a se păstra afacerile nelegale care funcționează de mai mulți ani, fără ca aceste afaceri să fie măcar deranjate de controale sau sancțiuni. Aceste fapte sunt posibile tocmai pentru că legislația a lăsat mai multe posibilități de interpretare în favoarea celor care nu vor să respecte legea”, se mai arată în comunicatul COTAR.
Reprezentanții Confederației consideră corectă decizia Primăriei București de a exclude taximetriștii neautorizați și nelicențiați, precum și dispeceratele neautorizate. “Aplicațiile se vor putea folosi în continuare, dar oricine va dori să facă această formă de business va trebui să respecte legea, adică să se autorizeze ca oricare alt dispecerat și, pe cale de consecință, să respecte legislația din Romănia. Dispecerizarea este prevăzută în lege”, subliniază Vasile Ștefănescu.