• Fără categorie

furtuna_cfr

Începând de duminică, 17.09.2017, de la ora 15.40 și până luni, 18.09.2017, la ora 00.30, fenomenele meteo deosebit de violente înregistrate în jumătatea de nord a țării au afectat grav rețeaua de cale ferată și traficul feroviar pe raza regionalelor Timișoara, Cluj, Iași și Brașov, fiind înregistrate 43 de incidente.
Mijloacele de comunicație convenționale au fost întrerupte din cauza avariilor la rețelele naționale, alimentarea cu energie electrică a liniilor de contact pe mai multe secții de circulație și în unele stații de cale ferată a fost de asemenea avariată din cauza ruperii firelor de contact, iar zeci de copaci căzuți pe liniile de cale ferată au blocat circulația.
CFR SA a anunțat astăzi că a remediat toate cele 43 avarii produse de vijelii produse la infrastructura feroviară pe cele 4 regionale de cale ferată: Regionala CF Timișoara – 17 zone afectate, Regionala CF Cluj – 17 zone afectate, Regionala CF Brașov – 3 zone afectate, Regionala CF Iași – 6 zone afectate.
Pentru îndepărtarea avariilor au fost mobilizați peste 300 de salariati și s-a acționat cu 17 drezine pantograf. Au întârziat 112 trenuri de călători cu 14.583 minute, 15 trenuri au fost anulate pe raza regionalelor de cale ferata Timișoara, Cluj, Brasov și Iași, iar două trenuri de pe ruta Iași – Timișoara au fost deviate pe ruta ocolită, prin Suceava – Adjud – Siculeni – Dej – Cluj.
Personalul feroviar va acționa în continuare și în cursul zilei de astăzi pe zonele afectate cu personal de specialitate și mijloace de intervenție pentru a remedia urmările avariilor produse și restabilirea condițiilor normale de circulație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *