• Logistică

Trucks on Road (26) Low333

De astăzi, 21 ianuarie, în baza unui protocol încheiat între grupul Wolters Kluwer Transport Services, grup din care face parte BursaTransport, și bursa lituaniana Cargo.LT, la schimbul de mărfuri postate ce are loc între BursaTransport/123cargo și Teleroute se adaugă și schimbul de mărfuri cu Cargo.LT pe rute selectate în interesul comun al membrilor tuturor burselor implicate. Reamintim că în străinătate BursaTransport este cunoscută sub numele 123cargo.
Înainte de demararea acestui proiect, cele trei burse – Teleroute, CargoLT și BursaTransport/123cargo – și-au omogenizat măsurile de securitate și practicile în domeniul siguranței, în scopul diminuării posibilității de fraudă. În acest sens, cele trei burse administrează (actualizează și consultă) în prezent o listă de companii indezirabile. Ceea ce are ca efect ca odată eliminată din lista membrilor într-una din burse, o companie nu mai poate accesa nici celelalte două burse.
În BursaTransport, atât mărfurile importate din bursa lituaniană, cât și cele din Teleroute sunt marcate cu un semn distinctiv care ajută la identificarea mai rapidă a sursei lor.
Pentru identificarea interlocutorilor care văd mărfurile în celelalte burse, cele trei entități le oferă membrilor lor posibilitatea de a căuta în directorul propriu de companii și membri ai celorlalte burse implicate în schimbul de anunțuri de mărfuri disponibile.
Prin exportul reciproc de mărfuri postate între Teleroute și BursaTransport/123cargo pe de o parte, și Cargo.LT pe cealaltă parte, posibilitățile tuturor utilizatorilor acestor burse să încheie contracte de transport sunt crescute semnificativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *