- Știri
Compania Bridgestone obține premiul Volkswagen Group, ediția 2015. Acesta reprezentând o recunoaștere a importanței sale ca unul dintre cei mai buni furnizori ai Grupului Volkswagen. Grupul VW acordă acest premiu unui număr redus de furnizori internaționali. Aceștia se remarcă prin capabilitățile lor speciale de inovare şi încrederea la nivel înalt de care dau dovadă.
Premiul a fost prezentat de Prof. Dr. Martin Winterkorn, președinte al Comitetului de Conducere din cadrul Volkswagen Aktiengesellschaft, şi de Dr. Francisco Javier Garcia Sanz, membru al Comitetului de Conducere, responsabil cu achizițiile, în cadrul unei ceremonii speciale care a avut loc în Neuburg, Germania, pe 15 iulie 2015.
Bridgestone obține premiul Volkswagen Group
Din partea Bridgestone, premiul a fost acceptat de Franco Annunziato, președinte şi CEO al Bridgestone Europe. „Ne face o deosebită plăcere şi suntem mândri să primim acest premiu Volkswagen Group. Această distincție reprezintă rezultatul unei munci în echipă deosebite şi a unor eforturi investite la nivelul tuturor diviziilor şi unităților de afaceri din cadrul Bridgestone”, a declarat Annunziato.
El a mai precizat că există doi factori care au asigurat succesul: o confirmare a strategiei Bridgestone de reorganizare a operațiunilor globale și angajamentul de a dezvolta tehnologii avansate.