• Resurse Umane

Alexandre de Juniac1111111111

Alexandre de Juniac, Chairman și CEO al Grupului Air France-KLM, a primit ieri propunerea de a deveni următorul director general și CEO al IATA Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA), la nivel mondial. Alexandre de Juniac a indicat faptul că va accepta propunerea, care urmează să fie discutată în cadrul Adunării Generale IATA (1-3 iunie 2016).
Având în vedere numirea iminentă, care va produce efecte cel mai târziu la data de 1 august 2016, Consiliul de Directori al Grupului Air France-KLM a pregătit un plan pentru desemnarea succesorului. Cu ajutorul unei companii de consultanță în recrutare la nivel internațional, s-a inițiat deja procesul de recrutare și identificare a celui mai bun director capabil să continue consolidarea și dezvoltarea Grupului.
„Voi continua să-mi îndeplinesc responsabilitățile până la venirea succesorului meu, la sfârșitul lunii iulie, și voi continua să apăr transportul aerian și toate companiile aeriene – inclusiv Air France-KLM – în noul meu rol. Prin puterea abilităților echipelor sale, prestigiul brandurilor și rădăcinilor sale europene, Air France-KLM deține toate calitățile de care are nevoie pentru a concura cu liniile aeriene de talie mondială”, a declarat Alexandre de Juniac.
„Este o mândrie și o recunoaștere imensă pentru Air France-KLM la nivel de grup, dar și pentru fiecare membru al echipei noastre, de a oferi liderul celui mai important organism de transport aerian. Întreaga industrie traversează o perioadă de schimbări și redefiniri a priorităților, motiv pentru care avem încredere că domnul de Juniac va reprezenta în continuare cu brio companiile aeriene”, a declarat Alexandru Dobrescu, CEO Air France-KLM România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *