• Logistică

Experții în transport și logistică consideră că 2023 reprezintă un punct determinant al industriei. Acesta este anul în care jucătorii mari se diferențiază și prind asalt. De aceea, se estimează că anul acesta se va investi masiv în noile tehnologii și IT –  drone comerciale, securitate cibernetică, inteligență artificială, sustenabilitate și impact redus asupra mediului. Iată primele patru tendințe în transport și logistică pe care le așteptăm cu nerăbdare!

4 tendințe în transport și logistică în anul 2023

1. Livrare cu drone

4 tendințe în transport și logistică în anul 2023

Încă de la apariția dronelor, mediul de business a vrut să includă această tehnologie în sectorul livrărilor. Legislația însă, este singurul impediment. Cel puțin la acest moment. Totuși, se preconizează că în 2023, această tehnologie se va maturiza. Reglementările privind dronele comerciale fiind îmbunătățite pentru a face loc acestei noi metode de livrare în spațiul aerian. Asta speră să facă Amazon cu noul său program Prime Air, încă din 2013. Drone care livrează pachete în curțile oamenilor, serviciu care ar satisface rapid și în siguranță nevoile clienților de pretutindeni. Deocamdată, Amazon testează serviciul de livrare cu drone în Lockford, California. Totodată, Google, Walmart, FedEx și UPS și-au arătat interesul spre această direcție. Compania Wing, dezvoltată de Google X, a preluat conducerea cu peste 250.000 de livrări până acum, conform site-ului lor.

2. Securitate cibernetică

4 tendințe în transport și logistică în anul 2023

La fel ca în alte industrii, securitatea cibernetică este o preocupare din ce în ce mai mare. Atacurile cibernetice asupra lanțurilor de aprovizionare pot implica pierderi financiare considerabile sau furtul de informații personale despre clienți. Aceste tipuri de atacuri provoacă pagube masive în cadrul unui lanț de aprovizionare logistic, spre exemplu. Pot costa sute de milioane de dolari pentru a le rezolva și pot cauza daune pe termen lung reputației unei mărci. De aceea, este posibil ca în viitorul apropiat, atacurile cibernetice să coste industria logisticii mai mult decât furtul fizic de mărfuri. De aceea, experții în domeniu consideră că anul acesta, companiile mari și mici nu vor mai ignora această amenințare. Deși există costuri mari pentru îmbunătățirea securității IT, companiile care investesc în infrastructura lor IT și care își evaluează și își reevaluează frecvent politicile vor fi câștigători clari.

3. Impactul asupra mediului

4 tendințe în transport și logistică în anul 2023

O mare tendință pe care ne așteptăm să o vedem în creștere în 2023 sunt concentrarea continuă asupra sustenabilității și eforturile asupra protejării mediului. Creșterea gradului de conștientizare a consumatorilor cu privire la emisiile lanțurilor de aprovizionare, împreună cu reglementări guvernamentale tot mai stricte vor împinge companiile către soluții cu emisii scăzute de dioxid de carbon sau tehnologii curate în anii următori. Vom observa o expansiune a companiilor care se aprovizionează cu materii prime durabile, valorificând noile tehnologii care creează mai puține emisii și compensări de carbon pentru a reduce impactul asupra de mediului. Strategiile menționate mai sus sunt deja obișnuite pentru majoritatea marilor jucători din industria logisticii. De aceea, operatorii mici și mijlocii vor încerca să implementeze soluții similare, deoarece se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea clienților, personalului, partenerilor și cadrului legislativ.

4. Inteligența artificială

4 tendințe în transport și logistică în anul 2023

Majoritatea companiilor de transport și logistică s-au confruntat în anii pandemiei cu o criză majoră în lanțul de aprovizionare. De aceea, marii jucători din industrie trec de la o abordare exclusiv reactivă la una mai proactivă. Spre exemplu, un lanț de aprovizionare agil supraalimentat cu inteligență artificială și algoritmi de învățare automată identifica un avantaj enorm de afaceri. Planificarea autonomă ajută lanțurile de aprovizionare să funcționeze mai eficient, optimizînd fiecare etapă a procesului de funcționare. De aceea, se estimează că în 2023, majoritatea organizațiilor de bunuri ambalate pentru consumatori se vor îndrepta către instrumente autonome de planificare a lanțului de aprovizionare. Potrivit unui sondaj recent realizat, planificarea autonomă a lanțului de aprovizionare poate duce la o creștere a veniturilor cu până la 4%, o reducere a stocurilor de până la 20% și o scădere a costurilor lanțului de aprovizionare cu până la 10%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *