• Rutier

Comisia Europeană a decis impunerea unor standarde mai stricte. Scopul este de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și cele de particule. Din 2025 producătorii auto sunt forțați să investească masiv în vehicule 100% electrice. Aceasta pentru a se încadra în termenul dat de autoritățile europene care au decis că mai pot fi comercializate mașini noi cu motoare termice (cu excepția celor cu e-combustibili), 2035. Presiunea asupra companiilor care produc și comercializează vehicule noi în Europa este extrem de mare. Mai grav chiar, costurile de cercetare – dezvoltare și producție se vor reflecta în achiziția clientului final. Prețul mașinilor noi devenind tot mai mare.

“Vom fi nevoiți să închidem uzina de la Mioveni."

Mihai Bordeanu, Managing Director Dacia Brand South Eastern Europe și Country Head Romania, a declarat că impunerea în vara lui 2025 a noilor norme de de poluare Euro 7, așa cum sunt ele gândite în prezent de oficialii Comisiei Europene, ar putea duce la o închidere a uzinei de la Mioveni.

„Am spus și repet: dacă cei de la Comisia Europeană rămân la părerea că în iulie 2025 va deveni obligatoriu standardul Euro 7, așa cum este scris el acum, nu vom fi gata cu noile produse. E un semnal pe care îl trimitem celor de la CE. Comisia are o viziune „romantică” asupra costurilor. Sunt văzute la doar 200 – 300 de euro în plus față de mașinile actuale (n.n. – Euro 6). Noi, împreună cu ACEA, Volkswagen, Ford și așa mai departe le vedem mai degrabă spre 2.000 de euro. Când specialiști, ingineri îți spun un lucru, iar tu iei în calcul de zece ori mai puțin, nu prea e veridică abordarea. Undeva trebuie să te trezești.”, a explicat șeful Dacia.

Euro 7 ar scumpi mașinile noi cu cel puțin 2.000 de euro

Mai grav decât diferența dintre estimarea costurilor suplimentare de producție făcută de oficialii Comisiei Europene și cei ai producătorilor de automobile, inclusiv cei ai Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) este termenul nerealist de implementare a noilor standarde Euro 7. Acesta ar putea forța unii producători să oprească, măcar temporar, uzinele de asamblare.

„Planul este născut mort în opinia mea. Și nu doar noi, Dacia, spunem că vom fi nevoiți să închidem temporar uzinele, ci și Skoda și alții. Evident că eu nu-mi doresc să închid uzina de la Mioveni, dar este un mod de a le spune că trebuie să ne uităm la temă împreună. Este necesar să discutăm cu specialiștii într-o cameră și să nu ieșim de acolo până nu înțelegem bine despre ce este vorba. Pentru că lucrurile nu se pot face ca pe hârtie. În viața reală lucrurile stau altfel.”, a completat Mihai Bordeanu.

“Vom fi nevoiți să închidem uzina de la Mioveni."

Marii constructori contrazic decizia Comisiei Europene

Directorul executiv al grupului Stellantis, Carlos Tavares, puncta că normele Euro 7 „nu sunt utile, sunt costisitoare, nu aduc beneficii clienților, nu aduc beneficii pentru mediu.”. Gerrit Marx, CEO al Iveco, susținea că „efortul de a ajunge la nivelul impus de normele Euro 7 este uriaș. Și nu există niciun beneficiu real”.

Oficialii Volkswagen avertizează că Euro 7 ar putea duce la închiderea unor uzine. Ei au atras atenția autorităților europene că puținul timp rămas până la intrarea în vigoare a noilor standarde – iulie 2025 – nu permite găsirea de soluții tehnice pentru toate modelele aflate în prezent în producție. Conform Reuters, oficialii Volkswagen au solicitat ca implementarea noilor standarde de emisii să fie amânată cel puțin până în toamna lui 2026. Doar astfel modelele aflate în prezent în producție ar putea fi modificate pentru a corespunde cerințelor. Cei de la Volkswagen consideră că ar putea modifica toate modelele aflate pe piață în circa doi ani de la decizia finală privind cerințele Euro 7. Ba chiar, pentru a acoperi și toate variantele de motorizare, ar fi nevoie de circa trei ani.

ACEA contestă efectele viitoarelor standarde Euro 7

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a protestat de mai multe ori în ultimele luni. A încercat să arate că impunerea normelor Euro 7 va avea un impact limitat asupra mediului. În aceeași măsură va afecta grav și piața auto europeană. Potrivit LifeNews.ro, specialiștii ACEA au elaborat chiar și un raport informativ. Acesta cuprinde șapte teme despre normele Euro 7 prin care încearcă să își susțină punctul de vedere.

Sursă foto: https://www.dacia.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *