21 decembrie 2022
  • Rutier

Scade vârsta minimă de obținere a permisului pentru anumite categorii. Parlamentul a adoptat un proiect de lege care prevede scăderea vârstei minime de obținere a permiselor de conducere pentru categoriile C, CE și D, DE. Trecerea se va face de la 21 de ani la 18 ani, respectiv de la 24 de ani, la 21 de ani. Legea a fost aprobată de către Parlament prin proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Soluție pentru combaterea deficitului forței de muncă

Adoptarea legii constituie o soluție pentru combaterea deficitului de forță de muncă înregistrat în rândul conducătorilor profesioniști din România. Potrivit raportului din 2022 al Uniunii Internaționale a Transporturilor Rutiere – IRU, acesta este estimat la aproximativ 71.000 de posturi. Criza șoferilor profesioniști s-a adâncit din cauza anumitor instabilității. Acestea fiind provocate de pandemie, de războiul din Ucraina, dar și de începerea aplicării Pachetului de Mobilitate 1.

“Chiar dacă vine cu întârziere, această lege poate să ajute în următorii ani atât industria transporturilor rutiere, cât și economia națională. În ultimii ani, criza conducătorilor auto profesioniști amenință competitivitatea industriei transporturilor rutiere. Fiind principalul contribuitor la exportul de servicii al României cu o contribuție de circa 6 miliarde de euro anual. Industria transporturilor rutiere semnalează de mult timp nevoia de angajare a tinerilor conducători auto. Cei mai mulți transportatori români au camioane care nu pot fi operate din cauza lipsei acute de personal calificat”, se arată într-un comunicat de presă al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

Noua lege ajută și la reducerea ratei ridicate a șomajului în rândul tinerilor. Potrivit Institutului Național de Statistică, rata șomajului în rândul tinerilor a atins cel mai ridicat nivel în septembrie 2022: 21,3%. Legea oferă o șansă reală tinerilor să se angajeze într-o meserie bine plătită. Să fie recompensați mai mult decât orice altă ocupație din România, astfel încât să-i atragă să rămână în țară. Astfel, subliniază UNTRR, ei vor deveni “conducători auto profesioniști în transporturile rutiere de mărfuri, sector esențial al economiei românești”.

În acest context, Uniunea solicită Președintelui României, Klaus Iohannis, promulgarea urgentă a legii adoptate de Parlament.

Este necesar și un certificat de calificare profesională inițială 

Conform prevederilor noii Legi adoptate de Parlamentul României, tinerii cu vârsta de 18 ani posesori ai permisului de conducere categoria B se pot înscrie la școala de șoferi și pot obține categoria C și CE. Însă nu vor putea să conducă vehicule din această categorie decât după ce vor obține și certificatul de calificare profesională inițială – CPI. Obținerea lui se face prin susținerea unui examen de cunoștințe teoretice şi practice. Acest examen se va susține după urmarea cursurilor unui centru de pregătire şi perfecționare profesională autorizat de Ministerul Transporturilor.
Până la vârsta de 21 de ani, tinerii angajați vor putea conduce vehicule din categoria C, CE numai pe teritoriul României.

Alte 17 țări au introdus modificări legislative referitoare la vârstă

Noile prevederi legislative sunt în conformitate cu legislația europeană. În prezent, 17 țări din Europa au introdus astfel de modificări privind vârsta minimă pentru categoriile C, CE, respective D, DE. Este vorba despre Austria, Germania, Danemarca, Estonia, Franța, Grecia, Croația, Ungaria, Irlanda, Lituania, Olanda, Polonia, Cehia, Portugalia, Slovenia, Suedia, Marea Britanie.

Ce cuprinde categoria de permis auto C

Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, categoria de permis auto C cuprinde:
1. Autovehiculul, altul decât cele din categoria D sau D1, a cărui masă totală maximă autorizată este mai mare de 3.500 kg și care este proiectat și construit pentru transportul a maximum 8 pasageri în afara conducătorului auto;
2. Ansamblul format dintr-un autovehicul din categoria C și o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depășește 750 kg;

Ce cuprinde categoria de permis auto CE

Ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul trăgător din categoria C și o remorcă sau semiremorcă a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg.

Ce cuprinde categoria de permis auto D

Autovehiculul destinat transportului de persoane având mai mult de 8 locuri pe scaune, în afara locului conducătorului. Autovehiculului din această categorie i se poate atașa o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depășește 750 kg.

Ce cuprinde categoria de permis DE

Ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul trăgător din categoria D și o remorcă a cărei masa totală maximă autorizata este mai mare de 750 kg. Remorca nu trebuie să fie destinată transportului de persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *