• Rutier

Cel mai mare dealer DAF din lume este prezent la Gilău, județul Cluj. Singurul importator şi dealer autorizat al camioanelor DAF în ţara noastră are, de acum, acționariat 100% belgian.  Compania TH Trucks, fondată și deținută de Gheorghe Ioan Chița, a fost achiziționată de către grupul belgian Turbo’s. Compania TH Trucks a fost fondată în anul 1997 de către omul de afaceri Gheorghe Ioan Chița. Două decenii mai târziu, în 2019, TH Group a intrat ca asociat în firma TH Trucks prin achiziţia a 50% din părţile sociale ale companiei EVW Holding, ulterior redenumite TH Trucks. La data de 5 decembrie, fondatorul român  a vândut toate părţile sociale deţinute în firma TH Trucks către grupul Turbo’s Hoet. În urma tranzacţiei în valoare de 12,7 milioane de euro,  Gheorghe Chița s-a retras din societate.

De șase ani în România

Turbos Hoet Group (TH Group), cu sediul central în Belgia, are peste 40 de ani experienţă în vânzarea camioanelor noi şi rulate, în distribuţia pieselor de schimb şi este unul dintre cei mai mari dealeri ai camioanelor DAF din lume. Piet Wauters, CEO al TH Group, declara la acea vreme: „Când Gheorghe Chița, pe care îl cunoaştem de mult, pentru că suntem de mult parteneri în TH România, compania care vinde aici turbosuflante, m-a întrebat dacă sunt interesat de un joint-venture, am fost foarte entuziasmaţi de acest proiect, cu atât mai mult cu cât România a fost mereu o provocare interesantă pentru noi, deoarece nu puteam intra pe această piaţă din moment ce DAF lucrează cu un singur distribuitor în fiecare ţară”.

Dealerul internațional DAF al anului 2025

Recent, în cadrul întâlnirii internaționale a dealerilor DAF, TH Trucks a fost desemnat Dealerul internațional DAF al anului 2025. “Performanța noastră excepțională a fost recunoscută la nivel global. Cu sediul nostru în Gilău și o rețea de 11 centre de service DAF și magazine TRP din România, am fost selecționați drept cel mai bun dealer DAF la nivel internațional. Acest premiu ne reafirmă poziția de lider pe piața de transport din România și Europa, servind drept o poveste de succes în industria vehiculelor comerciale”, au declarat reprezentanții grupului în momentul primirii distincției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *