• Eco

Vehiculele comerciale cu propulsie electrică sau hibridă vor fi scutite de plata taxei de acces în Capitală. Decizia a fost luata după ce Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a solicitat eliminarea acestei taxe.

Totodată, UNTRR mai cere Primăriei Capitalei eliminarea acestor taxe şi pentru camioanele verzi care au drept combustibil gazul natural comprimat (CNG) ori lichefiat (LNG), iar în viitor cele cu propulsie pe hidrogen.

Camioanele electrice nu mai plătesc taxa de tranzitare


Decizia a fost luată ca urmare a unui obiectiv impus de Consiliul și Parlamentul European de a reduce, până în 20230, cu până la 45%  a emisiilor camioanelor. Bineînțeles, se dorește că exemplul Bucureștiului să fie preluat și de alte orașe din țară, pentru a se face tranziţia către un transport comercial nepoluant, în vederea decarbonizării activităţilor zilnice de distribuţie de alimente, medicamente şi bunuri de larg consum.

Taxele eliminate prin Hotărârea Primăriei Capitalei


Faţă de camioanele diesel, cele electrice sau hibride cu masa peste 40 de tone vor scuti 3.032 lei pe zi sau 26.000 de lei lunar pentru acces în zona A, iar cele cu masa de 5 – 7,5 tone vor scuti suma de 312 lei pe zi sau 2.700 de lei pe lună.

Pentru acces în zona B, camioanele electrice cu masa de peste 40 de tone vor fi scutate de taxa de 469 lei pe zi sau de taxa pe lună de peste 4.000 de lei, iar cele de 5 – 7,5 tone de taxa de 86 lei pe zi sau 675 de lei pe lună pe care o plătesc acum camioanele diesel.

4.376 de stații de încărcare pentru mașini electrice în România


Banca Europeană de Investiţii (BEI) a semnat un împrumut de 40 milioane euro cu compania austriacă Eldrive Holding GmbH pentru instalarea a 8.472 de staţii de încărcare a vehiculelor electrice (VE) în Bulgaria, Lituania şi România în următorii trei ani. Dintre acestea, 4.376 vor fi construite pe teritoriul tarii noastre.

Camioanele electrice nu mai plătesc taxa de tranzitare



Proiectul va rezolva problema folosirii reduse a vehiculelor electrice şi a staţiilor de încărcare în cele trei ţări şi le va ajuta să atingă obiectivele Planului verde al UE de a avea un milion de staţii de încărcare publice pentru vehiculele electrice şi staţii de combustibil alternativ răspândite în cele 27 de state membre până în 2025.

Eldrive Holding este unul dintre principalii operatori de staţii de încărcare din Bulgaria, România şi Lituania, a cărui prioritate este încărcarea rapidă şi super-rapidă. Compania gestionează peste 1.200 puncte de încărcare şi a dezvoltat un plan ambiţios de creştere viitoare şi de expansiune internaţională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *