- Rutier
Din 2024, bucureștenii vor avea stații de transport public îmbunătățite cu panouri audio-video, ce vor conține informații utile, dinamice. Acestea vor afișa pentru călători date despre programul mijloacelor de transport în comun.

Acest lucru va fi posibil datorită proiectului inițiat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI). Proiectul se numește: „Sistem ITS Integrat Smart&Green Mobility pentru regiunea București-Ilfov – Informarea călătorilor în stații”.
Proiectul a primit deja aprobarea finanțării pentru Primăria Capitalei și Primăria Popești-Leordeni, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Ca urmare, începând din cursul anului 2024, vor fi amplasate primele stații dotate cu panouri digitale de informare. Prin intermediul acestora, călătorii vor afla în timp real programul de circulație a vehiculelor și cât timp vor avea de așteptat în stație până la sosirea următorului vehicul.
Primăria Municipiului București a obținut o finanțare prin PNRR de aproximativ 5,7 milioane de euro. Proiectul aprobat, depus de către Primăria Capitalei, în parteneriat cu primăriile sectoarelor 2-6, vizează aproximativ 1.000 de stații (din cele 2.271 existente la nivelul Municipiului București).
De asemenea, Primăria Orașului Popești – Leordeni (lider de parteneriat) a semnat contractul de finanțare prin PNRR, astfel încât și stațiile din 21 de localități din județul Ilfov vor fi dotate cu panouri de informare video și audio. Valoarea totală a investiției depășește suma de 3,4 milioane de euro (fără TVA).
Sursă foto: Envato Elements