• Naval

Transport Trade Services, prin vocea domnului Gabriel Țecheră, Director Guvernanță Corporativă și Relația cu Investitorii la TTS Group, a discutat la emisiunea Feel The Markets despre activitatea și rezultatele din prima jumătate a anului 2025, precum și despre investițiile în Portul Constanța și modernizarea Decirom.

Primul semestru a fost marcat de condiții foarte grele de piață. Competiția agresivă, supracapacitatea, tarife foarte mici și condiții slabe de navigabilitate din cauza secetei au putut fi ameliorate prin reducerea cheltuielilor atât în activitatea de transport, cât și în cea de operare. Prin reducerea costurilor, TTS a înregistrat cel mai bun trimestru financiar din ultimele 12 luni, profitabilitatea înregistrând creșteri pe linie. “Dacă nu ar fi fost luna aprilie, extrem de slabă, ar fi fost plauzibil să închidem primul semestru pe plus, ceea ce ar fi reprezentat o performanță extraordinară”, a explicat Gabriel Țecheră.

Achiziția Decirom dă rezultate, iar modernizarea continuă

TTS a achiziționat, în 2023, operatorul Decirom, pentru suma de 22 de milioane de euro, așteptarea investitorilor fiind ca această achiziție să crească în mod semnificativ afacerile companiei. Potrivit lui Gabriel Țecheră, efectul s-a văzut prin creșterea volumele de produse chimice și minerale care compensează scăderea volumelor cerealelor.

„Dacă în prima jumătate a anului trecut Decirom procesa în jur de 450.000 de tone, anul acesta, în șase luni, a depășit 560.000 de tone. Doar prin integrarea în grup și prin noile contracte pe care le aducem datorită Decirom, este o creștere semnificativă și în mixul nostru de operațiuni, dar și în mixul de mărfuri. Am avut trei trimestre de creștere continuă a mărfurilor minerale. Și mărfurile chimice cresc în continuare și produc un „offset” pentru scăderea dramatică a mărfurilor agricole, pentru care din punctul nostru de vedere a fost un an ratat”, a explicat Gabriel Țecheră.

În continuare, printre cele mai importante investiții, grupul vizează modernizarea Decirom, care atrage noi fluxuri și contribuie la schimbarea mixului de mărfuri. Concret, prin integrarea Decirom se permite accesul către fluxuri noi, în special în partea de produse metalurgice și minerale, care se cuantifica prin contracte pe care înainte TTS nu le putea aborda.

Investiții strategice în portul Constanța

Anul 2024 a adus o reducere a fluxurilor de mărfuri trecute prin portul Constanţa, una dintre cauze fiind reluarea activităţii pe liniile maritime din porturile ucrainene. Cu toate acestea, industria portuară continuă să meargă înainte, iar una dintre cele mai importante investiții pe care le vizează TTS, în portul Constanța, constă în extinderea Canopus. Practic, în 2026 urmează să fie dublat terminalul de cereale. Chiar și în contextul în care cerealele din Ucraina nu se mai tranzitează prin Portul Constanța, trebuie luate în considerare producțiilor record ce se înregistrează la grâu și răpită, în special.

“Portul e din ce în ce mai important, s-au deschis fluxuri noi de marfă, prin Decirom în special. Iar din aceeași sursă există și o diversificare a portofoliului de mărfuri, din care agricolele sunt cel mai puțîn importante, pentru că sunt cele mai volatile. De altfel, este cea mai bună marfă pentru noi, dar este atât de volatilă încât, la un moment dat, creează probleme serioase în management”, a detaliat Gabriel Țecheră.



Creşteri semnificative s-au înregistrat pe categoria de oleaginoase, minereuri de fier, produse petroliere şi îngrăşăminte. Creşterea semnificativă a cererii pentru utilizarea portului a crescut şi interesul către acest centru maritim, ceea ce a atras noi investiţii. Astfel, ministrul Transporturilor a anunţat, la începutul lunii martie, investiţii de 1,1 miliarde de euro în port, în vederea extinderii capacităţii pentru a putea primi nave de mare tonaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *