- Naval
România, Bulgaria și Grecia vor fi conectate prin dezvoltarea unui coridor de conectare a porturilor maritime. Proiectul, a cărui investiție se ridică la o valoare estimată de 6 miliarde de euro, implică investiții în infrastructura multimodală, incluzând autostrăzi și căi ferate, pentru a facilita transportul de mărfuri între Marea Neagră și Marea Mediterană.Dezvoltarea coridorului multimodal care va conecta porturile comerciale din nordul Greciei cu cele din Bulgaria și România la Marea Neagră, a făcut obiectul unei reuniuni trilaterale desfăşurate la Bruxelles. Acest proiect reprezintă o oportunitate strategică pentru consolidarea legăturilor economice și de securitate între cele trei țări, având potențialul de a transforma regiunea într-un nod important de transport și comerț.

Legăturile comerciale stimulează economia regională
Îmbunătățirea infrastructurii existente și construirea de noi conexiuni între porturile principale din cele trei țări vor stimula economia regională. Coridorul multimodal de cooperare va pleca din portul grecesc Alexandroupolis și se va termina în porturile de la Marea Neagră. Astfel, proiectul va oferi celor trei țări un rol important în lanțul de aprovizionare și în comerțul internațional. Prin intermediul Cooperării Trilaterale, precum și prin participarea activă la Inițiativa celor Trei Mări (Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Egee), se va consolida conexiunea maritimă, feroviară și rutieră între Grecia, Bulgaria și România.
Drum de mare viteză de la Constanța la Kavala
„Un rol cheie pentru infrastructură și conectivitatea durabilă în Europa de Sud-Est îl joacă legătura nord-sud, cu construirea unei autostrăzi care va lega Grecia și România prin Bulgaria. Sperăm că procedurile vor fi finalizate cât mai repede posibil și că proiectul va fi finalizat în cinci ani”, se arată în convenția trilaterală semnată la Burxelles.
Autostrada ar urma să fie gata în cinci ani, iar un drum de mare viteză va face legătura între Constanța și orașul grecesc Kavala. De asemenea, prin intermediul autostrăzii vor fi conectate și stațiuni importante de pe litoralul din Bulgaria.