• Naval

După proiectele aprobate și investițiile aduse portului Constanța, continuă dezvoltarea transportului naval românesc prin modernizarea fronturilor de aşteptare ale Portului Medgidia. Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile (ACN) urmează să investească 123,21 milioane lei, iar durata de execuție este de 12 luni.



Portul Medgidia este amplasat pe Canalul Dunăre – Marea Neagră şi joacă un rol important în logistica navală internă. Prin această investiție, Administrația Canalelor Navigabile, în calitate de administraţie portuară şi de căi navigabile interne, urmăreşte creşterea siguranţei, eficienţei şi funcţionalităţii infrastructurii portuare.

Punct cheie în transportul maritim din regiune

Întregul context global, în special războiul din Ucraina, a generat investiţii considerabile în infrastructura porturilor din România. Portul Constanţa a devenit punct cheie în transportul maritim din regiune. Totodată, finanţările nu sunt direcţionate numai către Constanța, ci şi către Medgidia. Guvernul României a aprobat, astfel, investiția de peste 123 milioane de lei, finanţarea realizându-se din fonduri externe nerambursabile prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Repararea și modernizarea fronturilor de acostare

Accesul navelor se face din Canalul Dunăre – Marea Neagră, iar fronturile de aşteptare sunt grav afectate. Drept urmare, pentru a se efectua operatiunide desfacere-refacere convoaie, dar și de încărcare-descărcare, modernizarea era impetuos necesară. Avantajul major adus de Portul Medgidia este că la aceste fronturi poate acosta orice tip de navă admisă pe canal. „La ora actuală, nu este posibilă acostarea în condiţii de siguranţă a convoaielor de barje ce au ca destinaţie de operare a mărfurilor în Portul Medgidia sau acostarea în condiţii de siguranţă a navelor în tranzit către Portul Constanţa în cazul în care navigaţia pe canal este închisă din motive meteorologice. Frontul din amonte nu are asigurată securizarea/împrejmuirea acestuia cu gard de protecţie. Fronturile de acostare nu au fost prevăzute cu iluminat pe timp de noapte. La solicitarea comandanţilor, nu există posibilitatea furnizării de energie electrică către nave”, au arătat oficialii în nota de fundamentare a proiectului de modernizare.

Schimbarea la față a Portului Medgidia

În urma unei expertize tehnice realizate anul trecut, s-a constatat necesitatea reparării avariilor şi degradărilor pentru a reda funcţionalitatea infrastructurii. Pe lângă repararea și modernizarea fronturilor de acostare, printer cele mai importante lucrările propuse sunt incluse reconstrucţia pasarelelor pietonale, instalarea de amortizori de acostare sau instalarea de iluminat nocturn şi sisteme de alimentare electrică pentru nave

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *