• Fără categorie

29_RARkkk

Vârsta medie a vehiculelor se situează pe un trend crescător, iar neconformităţile tehnice cel mai des întâlnite se referă la instalaţia electrică, de iluminare, semnalizare şi auxiliară și la emisiile poluante. George-Adrian Dincă, directorul general al Registrului Auto Român, subliniază faptul că RAR efectuează zilnic acțiuni de control tehnic în trafic prin care se urmărește “extragerea” din trafic a acelor vehicule care nu îndeplinesc integral cerințele tehnice necesare. Totodată, șeful RAR mai precizează că este necesară mărirea termenului de efectuare a primului ITP pentru autoturismele noi, de la doi ani, cât este în prezent, la trei ani.

RAR poate bloca în timp real utilizarea în trafic a autovehiculelor cu probleme tehnice grave şi care ar putea pune în pericol siguranţa participanţilor la trafic

www.transport-business.ro: Care este situaţia actuală a parcului auto naţional?
George-Adrian Dincă
: Este o realitate faptul că parcul auto activ din România a îmbătrânit. Din analiza statistică realizată cu privire la vehiculele prezentate în cadrul staţiilor de ITP autorizate putem afirma că vechimea medie a acestor vehicule a crescut de la 8,63 ani, cât s-a înregistrat în 2009, la 12.06 ani în anul 2016.
Dacă ne referim la situația parcului auto național din punct de vedere al siguranței rutiere, putem evidenția faptul că pârghiile legale de care RAR dispune sunt cele referitoare la supravegherea activității stațiilor de inspecție tehnică periodică autorizate și cele referitoare la desfășurarea controlului tehnic în trafic. Suplimentar, la nivel legislativ, RAR participă cu specialiști la procesul de elaborare a legislației naționale, dar și comunitare din domeniul de activitate.
În ceea ce privește supravegherea activității SITP, vă pot preciza că RAR a implementat un sistem informatic foarte bine conceput și apreciat la nivel european care este permanent revizuit și îmbunătățit și care a schimbat mult din vechile “obiceiuri” referitoare la ITP. Bineînțeles că nu ne declarăm pe deplin mulțumiți și vrem să fim în permanență cu un pas înaintea celor care doresc să fraudeze, în orice fel, sistemul.
În cadrul activităților de CTT urmărim în permanență eficiența și în acest sens doresc să precizez că Registrul Auto Român a implementat un program prin care poate bloca în timp real utilizarea în trafic a autovehiculelor cu probleme tehnice grave şi care ar putea pune în pericol siguranţa participanţilor la trafic. Demersul face parte din strategia de dezvoltare a Registrului Auto Român şi adaptarea la cele mai noi standarde europene. Prin această aplicaţie on-line se realizează înregistrarea instant în bazele de date ale RAR, a raportului de control tehnic în trafic, precum şi tipărirea acestuia la momentul controlului prin utilizarea imprimantelor cu care au fost dotate laboratoarele destinate acestei activităţi. De asemenea, se pot realiza pe loc căutări în bazele de date ale RAR astfel încât, pentru fiecare vehicul supus controlului să fie disponibile în orice moment toate informaţiile concludente cu privire la caracteristicile tehnice menţionate în Cartea de Identitate (CIV), cu privire la inspecţiile tehnice periodice (ITP) efectuate, dar şi la precedentele controale tehnice în trafic (CTT) la care a fost supus. Suplimentar, vor fi înregistrate în timp real toate măsurile aplicate în urma rezultatelor controlului respectiv: reţinerea certificatului de înmatriculare, reţinerea permisului de conducere, imobilizarea autovehiculului şi/sau anularea ITP.
Atunci când se impune, conform legislaţiei aplicabile, vehiculele vor fi blocate automat în bazele de date ale RAR până la remedierea defecţiunilor şi/sau a neconformităţilor constatate şi înregistrate corespunzător.

De la an la an scade numărul de vehicule depistate în trafic cu neconformități încadrate în categoria defectelor periculoase

www.transport-business.ro: Cât de des se efectuează controale în trafic? Ce efect au avut acestea în ultimul an?
George-Adrian Dincă:
RAR efectuează zilnic, la nivel național, împreună cu lucrători ai Poliției Rutiere acțiuni de control tehnic în trafic (CTT) pentru vehiculele care circulă pe drumurile publice din România, cu excepția celor utilitare (începând de la data înființării ISCTR), prin utilizarea unui număr de 44 autolaboratoare complet echipate și dotate. În cadrul acestor acțiuni se urmărește “extragerea” din trafic a acelor vehicule care la momentul desfășurării controlului nu îndeplinesc integral cerințele tehnice necesare. Oprirea autovehiculelor se realizează de către lucrătorii Poliției Rutiere și sunt vizate, în principal, acele vehicule pentru care există indicii cu privire la o întreținere necorespunzătoare și deci la o stare tehnică precară (între două ITP-uri, obligația menținerii vehiculului într-o stare tehnică bună, conform legislației aplicabile, este a deținătorului acestuia).
Din analizele statistice realizate am putut constata că de la an la an tendința este de scădere a numărului de vehicule care sunt depistate în trafic cu neconformități și mai ales cu neconformități încadrate în categoria defectelor periculoase care se sancționează dur de către Poliția Rutieră și pentru care RAR anulează imediat inspecția tehnică periodică deținută.

Sancţiuni, permise suspendate, certificate de înmatriculare retrase

www.transport-business.ro: Câte vehicule a verificat  RAR anul trecut? Care au fost rezultatele acestor acţiuni?
George-Adrian Dincă:
În ceea ce privește analiza activității de CTT corespunzătoare anului 2016 este de remarcat faptul că au fost verificate 76.678 vehicule. Dintre acestea, un procent de 50,05% au fost înregistrate cu cel puțin o neconformitate încadrată în categoria defectelor minore, majore sau periculoase. Dacă se au în vedere doar defectele înregistrate care au impact asupra siguranței rutiere, un procent de 37,42% dintre vehiculele controlate s-a aflat în această situație. Un procent de 4,93% dintre vehiculele controlate au prezentat neconformități la sistemul de frânare, cel de direcție, la punțile și fuzetele acestora și au fost considerate ca prezentând pericol iminent de producere a unor accidente.
Toate aceste procente (valori) trebuie utilizate cu maximă precauție. Ele nu pot fi generalizate la nivelul întregului parc auto național deoarece selectarea și oprirea autovehiculelor în trafic se face având ca și criteriu principal existența unor indicii vizuale cu privire la neconformitate.

www.transport-business.ro: Câte vehicule au fost identificate cu probleme și ce măsuri s-au dispus în cazul acestora?
George-Adrian Dincă:
Au fost aplicate 27.300 de sancţiuni contravenţionale ca urmare a neconformităţilor tehnice constatate. Totodată, au fost reţinute 688 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar aproximativ 20.700 de certificate de înmatriculare au fost retrase. De asemenea, au fost imobilizate în trafic 145 de vehicule. 84 dovezi de efectuare a ITP au fost anulate în trafic.

Cele mai multe neconformități sunt întâlnite la instalația electrică

www.transport-business.ro: Care sunt cele mai dese neconformități întâlnite?
George-Adrian Dincă: Neconformităţile tehnice cel mai des întâlnite se referă, în ordine, la instalaţia electrică, de iluminare, semnalizare şi auxiliară – aproximativ 31%, emisii poluante – aproximativ 25%, punţi, jante, anvelope şi suspensie – aproximativ 13%, vizibilitate (parbriz, geamuri laterale şi lunetă, oglinzi) – aproximativ 12%.
Din punct de vedere al dovezii de efectuare a ITP, putem aprecia că peste 97% dintre vehiculele controlate prezentau dovezi de efectuare a ITP valabile, aproximativ 2,3% aveau ITP expirat, aproximativ 0,4% au prezentat dovadă falsă de ITP.

E necesară aplicarea mai fermă a legislaţiei

rar555

www.transport-business.ro: Ce e de făcut pentru ca pe străzile Capitalei să fie tot mai rar întâlnite mașini cu probleme grave?
George-Adrian Dincă:
Ca stat membru al Uniunii Europene, România trebuie să respecte legislația comunitară în domeniu, respectiv Directiva 2010/48/UE a Comisiei din 5 iulie 2010 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 2009/40/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind inspecția tehnică auto pentru autovehicule și remorcile acestora. La ora actuală legislația națională privind ITP este pe alocuri chiar mai restrictivă decât cea europeană, lucru de altfel permis de către aceasta.
Din punctul nostru de vedere încercăm de la an la an să fim mai buni în ceea ce facem cu credința că astfel vom putea să contribuim la creșterea, în general, a calității vieții și sănătății populației care își desfășoară o mare parte a timpului în și printre mașini.
Activităţile de supraveghere pe care le realizează RAR sunt de natură informatică, prin reverificări ale vehiculelor inspectate în cadrul staţiilor autorizate de ITP sau în cadrul reprezentanţelor RAR, precum şi prin control tehnic în trafic. Toate aceste pârghii de supraveghere sunt aplicate selectiv, prin sondaj, afectând un anumit procent din totalul vehiculelor supuse ITP. RAR utilizează analize statistice complexe pe baza cărora calibrează răspunsul cel mai adecvat din punct de vedere cost-beneficiu, inclusiv în ceea ce priveşte activitatea de supraveghere a ITP. Având în vedere, totuşi, că legislaţia prevede că în intervalul dintre două inspecţii tehnice periodice, deţinătorul vehiculului are obligaţia de a asigura menţinerea acestuia într-o stare tehnică corespunzătoare şi luând în considerare că în ţara noastră periodicităţile de efectuare a ITP sunt relativ reduse raportat la legislaţia europeană, RAR are permanent în vedere şi supravegherea activităţilor de reparaţii sau de comercializare a pieselor de schimb şi a materialelor de exploatare pentru vehicule, elemente extreme de importante şi ele în asigurarea unui parc auto naţional corespunzător din punct de vedere tehnic.
În opinia mea, sintetizând, s-au realizat paşi importanţi în această direcţie a îmbunătăţirii siguranţei în trafic, dar rezultate şi mai bune în acest sens s-ar putea obţine prin aplicarea mai fermă a legislaţiei aplicabile de către toate instituţiile/organismele implicate.

ITP la un an, pentru autoturismele cu o vechime de cel puţin 12 ani

rar2ppppp


www.transport-business.ro: În ce măsura s-a concretizat implementarea sistemului audio-video? Ce proiecte are RAR pentru următorii ani?
George-Adrian Dincă:
Este adevărat, există această prevedere în cadrul legislaţiei aplicabile, iar RAR a realizat o serie întreagă de evaluări şi analize tehnice cu privire la caracteristicile generale pe care să le îndeplinească sistemul de supraveghere video impus, dar şi camerele individuale utilizate, în strânsă corelaţie cu spațiul de stocare necesar, dar şi cu beneficiile pe care ar trebui să le înregistreze un asemenea sistem. Toate aceste caracteristici tehnico-funcționale sunt introduse deja în legislația specifică privind efectuarea ITP în România și urmează să intre în vigoare de la 20 mai 2018.
De asemenea, RAR a solicitat un punct de vedere competent Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în baza Legii nr.677/2001, care a adus unele elemente de noutate în această abordare şi care ar putea conduce la necesitatea îndeplinirii unor cerinţe contractuale între RAR şi persoanele juridice deţinătoare de staţii de ITP.
Ca proiecte viitoare, Registrul Auto Român a propus, ca o măsură de creştere a siguranţei rutiere, în actualul context al evoluţiei parcului auto naţional, mărirea frecvenţei de efectuare a ITP pentru autoturismele cu o vechime de cel puţin 12 ani, de la 2 ani, cât este în prezent, la un an.
Doresc să menţionez că instituţia noastră a fost şi este foarte atentă la evoluţia şi la starea tehnică a parcului auto activ din ţara noastră din ultimii ani şi cu precădere la tendinţele actuale generate de eliminarea timbrului de mediu.
Remarc încă o dată faptul că vârsta medie a vehiculelor se situează pe un trend crescător începând încă din anul 2009, când această valoare era de 8,63 ani, ajungând anul trecut la valoarea de 12,06 ani.
Tocmai de aceea, Registrul Auto Român, ca organism şi serviciu tehnic, consideră oportună şi chiar obligatorie manifestarea unui anumit tip de reacţie, de natură tehnică, de menţinere sub control a stării tehnice a parcului auto național, de conservare şi chiar de reducere ulterioară a vechimii medii a acestuia.
Această abordare nu exclude, evident, măsuri şi reacţii diverse pe care alte autorităţi sau instituţii ale statului pot să le aibă mai devreme sau mai târziu.
Legat de acelaşi subiect al frecvenţei de efectuare a ITP pentru vehicule, dar în contrapondere cu prima măsură anunţată, RAR are în vedere şi mărirea termenului de efectuare a primului ITP pentru autoturismele noi (M1) de la 2 ani, cât este în prezent, la 3 ani. Această diferenţiere legată de primul ITP este deja implementată începând din anul 2012 pentru vehiculele utilitare uşoare cu MTMA mai mică cel mult egală cu 3.5 t (N1) care efectuează primul ITP la 2 ani, iar ulterioarele anual.
Această propunere se încadrează printre măsurile de relaxare a activităţilor de ITP, este conformă cu practicile europene, nu afectează esenţial, conform evaluărilor realizate de alte SM, nivelul de siguranţă rutieră, având în vedere că cei mai mulţi producători au extins garanţiile acordate vehiculelor noi şi au implementate pârghii importante de ţinere sub control strict al verificărilor obligatorii impuse în această perioadă, are rolul de a încuraja achiziţia de vehicule noi, dar şi de a testa impactul acestei măsuri de relaxare la nivel naţional în vederea calibrării introducerii unor eventuale alte asemenea prevederi legale, în viitor.

Forma actuală a CIV conţine un număr ridicat de date noi

www.transport-business.ro: În ce măsură au fost schimbate cărţile de identitate a autovehiculelor?
George-Adrian Dincă:
După 25 de ani de existenţă aproximativ în aceeaşi formă, cartea de identitate a vehiculului (CIV), documentul emis de Registrul Auto Român care atestă omologarea unui vehicul, se înnoieşte atât din punct de vedere al conţinutului, cât şi al imaginii.
Această modificare este stabilită de legislaţia naţională, prin Ordinul pentru aprobarea Instrucţiunilor privind cartea de identitate a vehiculelor (nr. 26/20.01.2016 – MT; nr.36/19.02.2016 – MAI; nr.542/15.04.2016 – MFP).

www.transport-business.ro: Care sunt diferenţele acestui formular faţă de vechea variantă?
George-Adrian Dincă:
Noutăţile pot fi împărţite în trei categorii: date care aveau statutul de menţiuni şi care acum beneficiază de câmpuri individuale; informaţii noi, care nu apăreau în vechea CIV şi, desigur, îmbunătăţirea designului, a gradului de securizare şi optimizarea spaţiului disponibil.
În prima categorie trebuie menţionată apariţia câmpurilor distincte pentru descriptorul tip / variantă / versiune, elemente care poziţionează un model de vehicul în certificatul de omologare şi defineşte principalele caracteristici ale sale, care au fost avute în vedere la omologarea comunitară (CE) de tip. De asemenea, numărul de omologare de tip beneficiază de un câmp propriu, la fel şi numărul naţional de registru – marcă a RAR atribuită vehiculelor care circulă în România şi care sintetizează caracteristicile comune ale acestora. Mai pot fi enumerate aici masa maximă tehnic admisibilă a ansamblului de vehicule şi, nu în ultimul rând, o informaţie tot mai importantă în zilele noastre, valoarea CO2, care reprezintă emisiile acestui gaz în condiţii mixte de utilizare determinate la omologarea de tip.
Forma actuală a CIV conţine un număr ridicat de date noi impuse fie de cerinţele naţionale specifice, spre exemplu va fi înscris tipul suspensiei, fie rezultate în urma evoluţiei tehnologice şi, în consecinţă, a reglementărilor în domeniu. Menţionăm aici clasa autovehiculelor destinate transportului de pasageri cu mai mult de opt locuri pe scaune, masa reală a vehiculelor, distanţa dintre axe, sistemul de propulsie (motor cu ardere internă, vehicule hibride, pur electrice etc.), norma de poluare şi reglementarea europeană avută în vedere la determinarea acesteia, raportul putere/masă pentru motociclete. Poate fi apreciat tot ca o noutate şi codul naţional de emisii, parametru aflat în strânsă legătură cu norma de poluare şi care poate fi luat în considerare în legislaţia fiscală aplicată vehiculelor. Acest element era prezent şi în vechea CIV, dar făcea parte din numărul naţional de omologare, mai precis ultimele două caractere ale acestuia.
O modificare importantă, în special pentru specialiştii RAR, dar și pentru clienţii noştri, este mărirea spaţiului pentru menţiuni, acum fiind disponibilă aproape o pagină întreagă. Pot fi înscrise mai multe informaţii specifice unui anumit vehicul, un exemplu clasic fiind întreaga gamă de anvelope proprii unei versiuni de vehicule.
Gradul de securizare al formularului este unul foarte ridicat, cu multiple elemente de siguranţă, poate la acelaşi nivel cu cele mai sigure formulare din acest domeniu din Europa.
Am lăsat la sfârşit codul de bare QR, prezent în subsolul paginii 4, prin care RAR încearcă să vină în sprijinul atât al posesorilor de vehicule, cât şi al celor care doresc să îşi achiziţioneze un vehicul, prin crearea unei legături directe şi rapide cu informaţii existente în baza de date a instituţiei noastre. Scanând codul cu un simplu telefon care are instalată o astfel de aplicaţie, se vor obţine într-o primă etapă informaţii privind datele de identificare ale vehiculului, urmând ca ulterior să diversificăm datele oferite şi să postăm anumite mesaje despre acel vehicul (de exemplu valabilitate ITP sau solicitările de rechemare ale constructorului pentru remedierea unor neconformităţi).

www.transport-business.ro: Cărţile de identitate emise anterior nu îşi pierd valabilitatea?
George-Adrian Dincă:
Cărţile de identitate emise anterior nu îşi pierd valabilitatea şi nu trebuie preschimbate! Acestea vor însoţi vehiculul în continuare la orice prezentare la RAR sau la staţiile ITP şi vor fi înlocuite numai în situaţiile uzuale în care este necesară o altă carte de identitate, de exemplu pierdere sau modificarea unor caracteristici ale vehiculului.

În transporturi nu e de glumă, iar greșelile se plătesc scump

rar4

www.transport-business.ro: Sunt posturi disponibile la RAR? Care? Pentru ce poziții?
George-Adrian Dincă:
Posturile disponibile la RAR pot fi aflate de pe site-ul oficial al regiei – www.rarom.ro, la secțiunea Cariere.

www.transport-business.ro: Cum se poata angaja un tânăr absolvent de facultate la RAR?
George-Adrian Dincă:
Pentru a aplica în vederea ocupării unui post în cadrul RAR-RA, doritorul trebuie să urmărească anunțurile active, secțiunea Cariere, de pe site-ul Regiei, să aibă studiile solicitate terminate și să trimită CV la Registratura Centrală a RAR-RA din Calea Griviței 391 A, Sector 1 București. Sau la adresa de e-mail djoru@rarom.ro, urmând să fie contactat telefonic și/sau prin e-mail, potrivit informațiilor din CV.

www.transport-business.ro: Ce fel de oameni se caută la RAR? Care este portretul ideal al angajatului? Ce abilități trebuie să ai pentru a lucra la RAR?
George-Adrian Dincă:
Oameni bine pregătiți, cu sau fără experiență, cu abilități de comunicare, în cazul celor care lucrează direct cu clienții, pasionați și dornici de autodepășire.

www.transport-business.ro: Ce recomandări aveți pentru tinerii absolvenți care vor să înceapă o carieră în domeniul transporturilor?
George-Adrian Dincă:
Să înțeleagă că acest domeniu este unul care ține de siguranța fizică a tuturor participanților la trafic. Că nu este o glumă și că greșelile de orice fel se plătesc scump.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *